Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a fost bătut de mai mulţi bărbaţi în timp ce intenţiona, miercuri seară, împreună cu o colegă de serviciu, să efectueze un control la terasa Zorba's din staţiunea Neptun, unul dintre agresori, conform reprezentantului instituţiei, fiind patronul respectivului local, scrie Agerpres.
Constantinescu a afirmat că el şi colega au fost îmbrânciţi, iar o persoană "a spart o sticlă, ameninţând că se mutilează".
"Am fost bătut de trei bărbaţi, am pierdut şirul ... cine şi cum. (...) Ne-au smuls telefoanele", a afirmat şeful CJPC Constanţa, menţionând că în prezent se află la sediul Poliţiei Neptun pentru a reclama cele petrecute.
Potrivit lui Horia Constantinescu, pe gât are mai multe echimoze, iar un dinte i-a fost spart.
Cum a început conflictul
Scandalul a început în urma unor discuţii contradictorii, şeful CJPC spunând că are dreptul să facă în mod inopinat verificări, pe baza legitimaţiei de serviciu, fiind autoritate de control, în timp ce reprezentanţii localului susţineau că nu are acest drept fără existenţa unei autorizaţii în care să se menţioneze şi orele între care se fac verificările.
Constantinescu a declarat că verificările la Zorba's nu au putut avea loc, menţionând că va solicita Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi închiderea respectivei unităţi de alimentaţie publică pentru obstrucţionarea reprezentanţilor autorităţii de control.
Mesajul IPJ Constanța
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, şeful CJPC Constanţa, aflat în control la restaurantul-terasă Zorba's, "a fost agresat de reprezentanţii restaurantului care, la rândul lor, reclamă că au fost agresaţi". Reprezentanţii CJPC îşi exercitau atribuţiile de serviciu, respectiv verificau condiţiile în care funcţionează terasa.
Părţile implicate sunt audiate la această oră, poliţiştii efectuând cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, au precizat reprezentanţi ai IPJ.
Vezi și: Italia: Român, bătut până la moarte, fără pic de milă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă