Șeful PPE, în România: Tur de forță pentru Iohannis. Întâlnire Băsescu-Daul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, va ateriza luni seară la București, urmând ca marți să se întâlnească cu liderii ACL, dar și cu președintele Traian Băsescu, în cadrul unei vizite de susținere a lui Klaus Iohannis.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a confirmat informația într-o intervenție telefonică la România Tv. Ea a precizat că vizita este una firească și urmărește să exprime susținerea electorală pe care toate partidele popularilor europeni i-o oferă candidatului la prezidențiale Klaus Iohannis.

Joseph Daul ar urma să aibă întrevederi cu reprezentanții tuturor partidelor din România membre PPE: ACL, UDMR, PNTCD și PMP.

Totodată, Daul este așteptat la Palatul Cotroceni pentru discuții cu șeful statului, Traian Băsescu, cel care a rămas foarte apropiat familiei europene în ultimii zece ani, deși oficial nu poate fi membru de partid.

Vizita șefului PPE în România a fost anunțată la 28 octombrie chiar de Klaus Iohannis, într-un interviu în care vorbea despre o posibilă întrevedere a sa cu Angela Merkel.

Joseph Daul le-a cerut recent tuturor formațiunilor de centru-dreapta din România să facă front comun împotriva lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale și să-l susțină pe Klaus Iohannis.

Șeful PPE, Joseph Daul, îi cere socoteală lui Ponta în scandalul "ofițer acoperit"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel