Data publicării:

Efectul deciziei CCR. Amenzile pentru încălcarea ordonanţelor militare au scăzut

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Amenzile date în judeţul Vaslui pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute de ordonanţele militare au scăzut în ultimele trei zile, de când când CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului asupra Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului prin care se reglementează cuantumul amenzilor pe perioada stării de urgenţă.

Potrivit informărilor transmise de Instituţia Prefectului Vaslui, în cursul zilei de vineri poliţiştii au dat sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 de lei, iar cu o zi în urmă valoarea totală a sancţiunilor a fost de aproximativ 17.000 de lei, în condiţiile în care de la începutul lunii mai au fost date zilnic amenzi de peste 200.000 de lei, iar în lunile martie şi aprilie au existat zile în care valoarea totală a sancţiunilor a depăşit suma de 500.000 de lei, transmite Agerpres.

"În cursul zilei de 8 mai, peste 245 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, efective ale poliţiei locale şi militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au desfăşurat misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19. S-a verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse de izolare, carantinare şi deplasare în cazul a peste 420 de persoane. De asemenea, peste 80 de societăţi comerciale au fost verificate cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă. Au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 de lei persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei", precizează sursa citată.

Pe 6 mai, când CCR a stabilit că sancţiunile sunt neconstituţionale, la nivelul judeţului Vaslui s-au dat amenzi în valoare de aproximativ 54.000 de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel