Efect paradoxal: Cutremurele contribuie la diminuarea volumului munţilor
Contrar unei idei foarte răspândite, nu toate seismele contribuie la apariţia unor lanţuri muntoase, în schimb, alunecările de teren pe care le produc aceste dezastre naturale pot conduce la eroziuni importante în anumite zone de pe glob.
Aceste observaţii importante au fost făcute de o echipă internaţională de geologi, specializaţi în analiza riscurilor naturale, cu ocazia seismului cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter care a zguduit provincia chineză Sichuan în mai 2008, scrie Mediafax.
Acest seism s-a produs "de-a lungul marginii din partea de est a platoului tibetan, în interiorul lanţului muntos numit Longmen Shan, care prezintă o ridicare topografică medie de 5 kilometri. De aici şi paradoxul situaţiei", a declarat Marcello de Michele de la Biroul de cercetări geologice şi miniere (BRGM), unul dintre autorii studiului.
Constatând că acel seism foarte violent a produs peste 56.000 de alunecări de teren, geologii au încercat să evalueze printr-un program de modelare computerizată volumul de sedimente deplasate de aceste alunecări de teren. Potrivit calculelor făcute, acest volum se cifrează între 5 şi 15 kilometri cubi.
În paralel, ridicarea solurilor ca rezultat al seismului, adică volumul câştigat de stratul superior din scoarţa terestră care "se pliază" sub efectul cutremurului, nu depăşeşte 1,5 - 4 kilometri cubi.
Chiar dacă eroziunea (cauzată de scurgeri de apă, cursuri de râuri etc.) nu ar duce de-a lungul timpului decât "o fracţiune" din sedimentele şi dărâmăturile deplasate în timpul alunecărilor de teren, seismul din Sichuan va conduce la o scădere semnificativă a volumului munţilor şi a reliefului din zonă, au concluzionat autorii studiului.
Potrivit cifrelor oficiale, seismul din Sichuan a făcut peste 70.000 de victime, 18.000 de persoane sunt încă dispărute, iar milioane de oameni au rămas fără locuinţe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News