"Am văzut interviul și răspunsurile, sunt mâhnită că astfel de ipoteze pot fi formulate", a declarat Baltag, miercuri seară, în emisiunea "Subiectiv", de la Antena 3, moderată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu.
Șefa AMR a atras atenția că "activitatea judecătorului nu poate fi supusă presiunii".
"Nu se poate sugera că se poate da o soluție sau alta", a punctat Gabriela Baltag.
"Eu nu găsesc nicio scuză pentru nimeni, nimeni nu are nevoie să discute despre un dosar aflat pe rol", a mai declarat președintele AMR.
Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a declarat, marți, într-un interviu pentru TVR 1, că judecătorii ar trebui să dea o sentință, indiferent de natura ei, în dosarul ICA, înainte ca faptele să se prescrie în luna decembrie a acestui an.
"În cursul lunii decembrie, faptele din dosarul ICA se vor prescrie. Un dosar care a fost pe rolul instanţelor de judecată mai mult de 6 ani este important să se soluţioneze printr-o hotărâre, indiferent cum. Să nu aşteptăm prescripţia, pentru că atunci intervine suspiciunea", a spus Kovesi, care a reiterat aceste declarații o zi mai târziu, la B1 Tv.
Dosarul ICA: Kovesi vrea sentință înainte de prescripție
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor