Data publicării:

Edward Snowden îşi va publica memoriile pe 17 septembrie

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fostul angajat al Agenţiei de Securitate Naţională a SUA (NSA) Edward Snowden, autorul scurgerilor de informaţii din conţinutul a sute de telegrame diplomatice secrete, îşi va publica pe 17 septembrie memoriile, intitulate ''Înregistrare permanentă'', informează dpa.

Snowden a dorit să descrie criza conştiinţei sale care l-a determinat să dezvăluie informaţiile confidenţiale respective, referitoare la activitatea NSA de supraveghere, a explicat editura germană care îi va publica memoriile, S. Fischer Verlag.

În vârstă de 36 de ani, Edward Snowden trăieşte în prezent în Rusia, care i-a acordat azil. După scurgerea de informaţii de la NSA, el a părăsit Statele Unite şi a rămas blocat într-un aeroport din Moscova întrucât paşaportul i-a fost anulat.

Până la publicarea acestor scurgeri de informaţii opinia publică nu cunoştea amploarea activităţii de supraveghere desfăşurată de NSA şi de instituţia omoloagă britanică, GCHQ. Informaţiile furnizate de Snowden au condus la folosirea pe scară mai largă a tehnologiei de decriptare şi la revizuirea practicilor privind transferul de date din Europa către SUA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel