Data publicării:

Economia britanică s-a contractat pentru prima dată în ultimii şase ani

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

Economia britanică s-a contractat în trimestrul doi din acest an cu 0,2%, comparativ cu precedentele trei luni - cea mai slabă performanţă începând din 2012 - a anunţat vineri Oficiul Naţional de Statistică (ONS), în timp ce analiştii se aşteptau la o stagnare, transmit BBC şi Financial Times.

Alegeri prezidentiale 2024

Declinul surprinzător vine după un avans de 0,5% al PIB-ului Regatului Unit în primul trimestru din acest an, stimulat de majorarea stocurilor în perspectiva ieşirii ţării din UE. Lira sterlină s-a depreciat după publicarea datelor ONS, investitorii fiind îngrijoraţi că economia britanică s-ar putea confrunta cu o recesiune, deoarece incertitudinile privind Brexitul duc la reducerea cheltuielilor şi a investiţiilor.

Sectorul construcţiilor şi producţia industrială au contribuit la declinul înregistrat în trimestrul doi din acest an cu 0,2%, în timp ce serviciile au stagnat, a explicat Rob Kent-Smith, directorul în cadrul ONS. Serviciile, care reprezintă aproape 80% din PIB-ul Marii Britanii, au urcat cu doar 0,5% în trimestrul doi din 2019, în timp ce investiţiile au înregistrat un declin de 0,5%. 

În ritm anual, economia britanică crescut cu 1,2% în trimestrul doi din acest an, după un avans de 1,8% în primele trei luni din 2019. Este cel mai lent ritm de creştere de la începutul lui 2018.

În iunie, PIB-ului Regatului Unit a înregistrat o expansiune anuală de 1%, cel mai slab ritm din august 2013.

De la referendumul din iunie 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, economia încetineşte, anul trecut înregistrând un avans de doar 1,4%, de la ritmuri anuale de creştere de peste 2% înainte de 2016.

La şedinţa de politică monetară din 1 august, Banca Angliei (BoE) a menţinut dobânda de politică monetară la 0,75%, pe fondul sporirii incertitudinilor privind Brexitul în rândul mediului de afaceri, dar nu a indicat dacă ia în considerare reducerea costului creditului, ca alte bănci centrale.

Decizia era aşteptată de pieţele financiare, după ce în august 2018 Banca Angliei a majorat rata dobânzii de la 0,50% la 0,75% - cel mai ridicat nivel din martie 2009 şi a dat asigurări că orice creşteri în următorii trei ani vor fi limitate şi graduale, pe fondul temerilor provocate de Brexit.

Previziunile Băncii Angliei, bazate pe un scenariu în care Marea Britanie evită şocul Brexit, indică o creştere de 1,3% în 2019 şi 2020, faţă de un avans de 1,5 şi, respectiv, 1,6% previzionat în mai. 

De asemenea, BoE a avertizat că un Brexit fără acord va afecta economia şi va duce la o deprecierea suplimentară a lirei sterline. În următoarele luni, banca centrală se aşteaptă la o creştere economică modestă, pe fondul încetinirii economiei mondiale şi al escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China. 

Data iniţială a Brexitului era 29 martie, dar aceasta a fost amânată de două ori, la solicitarea fostului premier Theresa May, care voia să evite un Brexit fără acord. Însă Theresa May nu a reuşit să obţină votul Parlamentului britanic pentru acordul de ieşire încheiat în noiembrie 2018 cu Bruxellesul, după 17 luni de negociere.

Boris Johnson i-a succedat în funcţie pe 24 iulie. El vrea să renegocieze acordul de retragere, ceea ce UE exclude. Dacă eşuează în tentativa sa de renegociere, Johnson a promis să scoată ţara din UE şi fără acord.

Temerile privind un "no deal" au făcut ca lira să se deprecieze semnificativ în ultimele săptămâni, moneda britanică ajungând la cel mai scăzut nivel faţă de euro şi dolar din 2017. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel