Data actualizării:
Data publicării:

Ecaterina Andronescu, atacată de Ceaușescu. Reacția liderului politic, martorul cheie care a văzut tot

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu a fost atacată de protestatarul Marian Ceaușescu, miercuri seară, la ieșirea de la o emisiune avută la B1 TV.

Alături de Ecaterina Andronescu se afla și Sorin Cîmpeanu de la Pro România care a văzut scenele revoltătoare.

Fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru DC News faptul că nemulțumirile la adresa modului de guvernare ar trebui să se exprime într-un mod civilizat, fiind inadmisibile agresiunile verbale sau fizice.

Avem multe nemulțumiri față de modul de guvernare, dar toate aceste nemulțumiri trebuie exprimate într-un mod civilizat, decent. În niciun caz, nu pot fi admise agresiunile, nici verbale, nici fizice, într-o lume civilizată la care aspirăm cu toții a spus Sorin Cîmpeanu pentru DC News.

Întrebat dacă a pățit la rândul său agresiuni verbale sau fizice din partea unor anumite persoane, Sorin Cîmpeanu a spus că:

 

În primul rând, eu nu am pățit asemenea lucruri. Deși am nemulțumirile mele legate de modul de guvernare, la fel cum le avea și protestatarul de aseară, dar de la a avea nemulțumiri și până a le exprima în această formă este o cale foarte lungă. Găsesc inadmisibil modul acesta de abordare într-o societate civilizată a subliniat fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ecaterina Andronescu a fost atacată verbal de protestatarul Marian Ceaușescu, miercuri seară, după ce ministrul a ieșit de la B1 TV.

Ceaușescu ar vrea să o vadă pe Ecaterina Andronescu după gratii

Protestatarul Marian Ceaușescu a urmărit-o minute întregi și a asaltat-o cu întrebări. "Să vă fie rușine!", a zis Ecaterina Andronescu.

"Mi-ar plăcea să vă văd arestată!", a spus Marian Ceaușescu.

"Sunteți un mizerabil! Să vă ajute Dumenzeu cât adevăr spuneți. Să vă ajute Dumnezeu câtă mizerie faceți. Ziceți numai minciuni! Duceți-vă la cel care vă plătește", a replicat Ecaterina Andronescu vizibil afectată de vorbele urâte care îi erau adresate. Ministrul Educației i-a zis că nu este în regulă să fie atacată în stradă.

Atitudine de neacceptat

 

Într-un interviu la DC News, Ecaterina Andronescu vorbea recent despre agresivitatea unor anumiți oameni față de politicieni.

A luat o amploare pe care nu am sesizat-o anterior acestei perioade pe care o trăim. Ce să înțeleg eu din această agresivitate? Că nu mai avem capacitatea, că Dumnezeu nu ne-a dat suficient potențial intelectual încât să găsim soluții adecvate unei înțelegeri între noi și că trebuie să apelăm la distrugerea fizică? Mi se pare absolut de neacceptat, a afirmat Ecaterina Andronescu la interviurile DCNews.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel