DW: Cum i se poate răpi puterea președintelui
Deutsche Welle notează într-un articol, postat marți, că orice greșeală a Guvernului adaugă un plus de influență președintelui Traian Băsescu, iar singurul mod prin care i se poate răpi complet puterea șefului statului, este reprezentat de o conduită ”lipsită de reproș.”
Autorul articolului, Horațiu Pepine, comentează în deschiderea materialului episodul demiterii secretarului general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, de către premierul Victor Ponta. El susține că există o legătură, chiar dacă nu e una directă, între declarațiile președintelui Traian Băsescu și demiterea secretarului Guvernului. ”Preşedintele Traian Băsescu, aşa după cum a putut constata singur, şi-a pierdut în bună măsură autoritatea. El poate vorbi, dar vorbele sale nu mai au forţa pe care au avut-o cu ani în urmă, când lupta sa cu ”politicienii” îl urca în punctul cel mai înalt al încrederii publice (...) Lipsit, aşadar, de forţa sa de altădată, preşedintele nu este, totuşi, lipsit de forţă. Pe lângă puterea instituţională pe care a păstrat-o, (el îi numeşte pe şefii parchetelor, de exemplu) el mai are forţa pe care o implică rostirea unei propoziţii adevărate,” se arată în articol.
Deutsche Welle susține că incompatibilitățile reprezintă un stigmat pentru raportul MCV, adăugând că Executivul de la București nu va beneficia de nicio concesie din partea Comisie Europene. ”Este cert că incompatibilităţile unor miniştri fac impresie proastă şi că MCV va înregistra aceste lucruri la capitolul defectelor (...) Atunci când preşedintele Traian Băsescu spune că imcompatibilităţile unor miniştri vor atrage un raport negativ al Comisiei Europene, are dreptate. Comisia nu va face guvernului de la Bucureşti nici cea mai mică concesie, cu atât mai mult cu cât din punct de vedere politic membrii ei sunt interesaţi să demonstreze că nu s-au înşelat atunci când au manifestat cele mai mari susceptibilităţi faţă de guvernul USL,” scrie Horațiu Pepine.
Articolul precizează că susținătorii USL nu sunt conștienți de faptul că fiecare greșeală a Guvernului adaugă un plus influenței lui Traian Băsescu. ”Preşedintele ar fi fost demis dacă se juca corect la referendum şi el nu mai este oricum ceea ce a fost, dar câtă vreme rosteşte o propoziţie adevărată, el are o mare influenţă. Şi ironia pe care militanţii USL nu o văd este că influenţa lui sporeşte pe măsură ce greşelile guvernului se înmulţesc. Există un singur mod de a răpi complet puterea preşedintelui Traian Băsescu: acela de a adopta o conduită lipsită de reproş,” conchide Deutsche Welle.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News