Data publicării:

După Vladimir Putin, sora dictatorului Kim Jong Un, ameninţă cu arma nucleară

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp

Kim Yo Jong, sora dictatorului Kim Jong Un, ameninţă Coreea de Sud cu arma nucleară.

Coreea de Nord va folosi arma nucleară pentru a ”elimina” armata sud-coreeană, în cazul în care aceasta lansează un atac preventiv, amenință sora dictatorului Kim Jong Un, Kim Yo Jong, scrie Ziarul de Iași, citând AFP.

Această ameninţare a lui Kim Yo Jong, difuzată de presa publică, constituie a doua reacţie de furie în trei zile, în urma unor declaraţii, săptămâna trecută, ale ministrului sud-coreean al Apărării Suh Wook.

Suh Wook declara vineri că Seulul dispune de rachete ”capabile să lovească precis şi rapid orice ţintă în Coreea de Nord”, în contextul în care Phenianul şi-a multiplicat în ultimele luni testele de rachetă balistică şi ameninţări cu privire la o reluare a testelor nucleare.

Kim Yo Jung, replică pentru sora dictatorului din Coreea de Nord: O greșeală foarte mare

Kim Yo Jung i-a replicat marţi că aceasta este o ”greşeală foarte mare” a acestui ”nebun” de Suh Wook să vorbească despre un atac preventiv împotriva unei puteri nucleare, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA. ”În cazul în care Coreea de Sud optează pentru o confruntare militară cu noi, forţa noastră de luptă nucleară îşi va îndeplini în mod inevitabil misiunea”, ameninţă Kim Yo Jong.

O consilieră politică a Phenianului, ea aminteşte că ”misiunea primă” a forţelor nucleare nord-coreene este să servească drept mijloc de disuasiune, dar că, în cazul în care ar izbucni un conflict armat, acest armament va fi folosit în vederea unei ”eliminări a forţelor armate ale inamicului într-o lovitură”.

Kim Yo Jong, declarații halucinante: În cazul unui atac cumplit, forţele dus-coreene vor avea o soartă mizerabilă

În cazul unui ”atac cumplit”, forţele dus-coreene vor avea ”o soartă mizerabilă, nimic altceva decât distrugerea totală şi ruina”, ameninţă ea. ”Noi nu-i considerăm drept nişte adversari ai forţelor noastre armate”, declară ea, referindu-se la armata sud-coreeană. Kim Yo Jung a denunţat duminică ”remarcile imprudente” ale lui Suh Wook şi a avertizat Sudul ”să se disciplineze dacă vrea să evite dezastrul”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel