După uraganul Sandy, New York a fost lovit de zăpadă - VIDEO
O primă furtună hibernală a afectat miercuri regiunea New York, provocând şi mai multe probleme sutelor de mii de persoane afectate de uraganul Sandy, care sunt în continuare private de curent electric şi, pe alocuri, de apă, relatează AFP.
O ninsoare deasă s-a înregistrat la New York pe o bună parte din zi. Prognoza meteo avertizează că în următoarele 24 de ore se vor produce rafale violente de vânt cu intensificări de până la 96 de kilometri pe oră, ninsoare şi ploaie pe coastele nord-estice, informează Mediafax.
Peste 1.000 de zboruri au fost anulate la New York, Philadelphia şi Boston.
"Această furtună nu este la fel de periculoasă ca Sandy", a declarat primarul New York-ului, Michael Bloomberg. El a menţionat însă un risc de "inundaţii majore în zonele deja erodate" de uraganul care a afectat nord-estul Statelor Unite la 29 octombrie şi s-a soldat cu peste 100 de morţi.
Poliţia a mers să avertizeze populaţia cu portavoce în sectoarele cele mai afectate, în special în Staten Island și Rockaways (Queens). Ea le-a recomandat locuitorilor din aceste sectoare de coastă să se refugieze peste noapte la rude sau în centre de adăpost.
Parcurile şi plajele au fost închise pentru 24 de ore, iar activitatea pe şantiere a fost întreruptă.
Patru case din Rockaways, care aparţin unor persoane în vârstă şi funcţionează cu generatoare, au fost evacuate.
Bloomberg a insistat ca newyorkezii să rămână în casele lor şi să renunţe la folosirea maşinilor.
Această furtună hibernală creează şi mai multe probleme sutelor de mii de persoane care locuiesc pe coasta de nord-est şi care încă nu au curent electric la nouă zile după uraganul Sandy şi, prin urmare, nici încălzire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News