Acum 20 de ani, la 12 iunie 1999, forţele NATO intrau în Kosovo, iar cele sârbe se retrăgeau, după trei luni de bombardamente occidentale. Belgradul pierduse definitiv controlul asupra provinciei sale sudice populate în majoritate de albanezi şi care fusese plasată sub protecţie internaţională. După două decenii de la războiul din 1998-1999 soldat cu peste 13.000 de morţi, armele au tăcut, dar divergenţele persistă între Belgrad şi Pristina, notează AFP.

Principalul măr al discordiei

 

Kosovo susţine recunoaşterea sa de către Belgrad drept condiţie pentru normalizarea relaţiilor, în schimb Serbia are înscrisă în Constituţie tutela asupra acestui teritoriu, pe care mulţi sârbi îl consideră leagănul lor naţional şi religios, "Ierusalimul sârb", cum l-a numit ministrul sârb de externe Ivica Dacic.

Pristina îşi bazează suveranitatea pe declaraţia de independenţă din 2008, recunoscută de peste 110 ţări, în cea mai mare parte occidentale, dar respinsă Rusia şi China, precum şi de cinci ţări membre ale Uniunii Europene (între care şi România, n.red.). La fel ca Belgradul, Moscova şi Beijingul consideră că independenţa a fost proclamată în mod ilegal, iar Kosovo rămâne sub acţiunea rezoluţiei 1244 a ONU din 1999 care a cerut retragerea trupelor sârbe şi punerea sa sub protecţie internaţională.

Aceeaşi rezoluţie reafirmă "ataşamentul tuturor statelor membre faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială" a Iugoslaviei, devenită ulterior Serbia, şi face apel la "o autonomie substanţială şi o autoadministrare veritabilă în Kosovo", fără a menţiona independenţa.

Război vamal

 

În urma eşecul de a adera la Interpol, pentru care a făcut responsabil Belgradul, Kosovo a instituit, la sfârşitul lui 2018, taxe de 100% pentru importurile din Serbia, decizie criticată de susţinătorii săi obişnuiţi din Occident şi din cauza căreia premierul sârb Ana Brnabic a afirmat că ţara sa pierde 42 de milioane de euro pe lună.

Belgradul refuză orice reluare a dialogului cu Pristina până când aceste taxe nu vor fi anulate, dar premierul kosovar Ramush Haradinaj a asigurat că această politică nu se va schimba până când Serbia nu va recunoaşte Kosovo.

În practică, măsura nu a dus nici la creşteri de preţuri, nici la penurii. Premierul Haradinaj a invocat creşterea producţiei interne, dar au mai fost avansate şi alte explicaţii - existenţa de stocuri, creşterea importurilor din Macedonia de Nord şi Albania şi mai ales contrabanda.

Sârbii din Kosovo

 

Nu există un recensământ, dar se estimează că în Kosovo trăiesc în prezent circa 120.000 de sârbi, în oraşul divizat Mitrovica şi în circa 10 enclave în care Pristina nu a reuşit să-şi impună autoritatea, după cum a demonstrat o recentă operaţiune de poliţiei kosovare în satul sârb Zubin Potok, unde a fost întâmpinată cu baricade şi focuri de armă.

Principalele situri religioase din Kosovo beneficiază de un statut de extrateritorialitate.

În 2013, un acord a prevăzut crearea a 10 "municipalităţi" în aceste teritorii cu populaţie majoritar sârbă. Planul în acest sens nu a fost însă aplicat, întrucât Belgradul şi Pristina nu s-au înţeles asupra competenţelor. Belgradul a acuzat Pristina că trage de timp, iar Pristina a acuzat în replică Belgradul că încearcă să creeze structuri autonome, dotate cu puteri executive, după modelul republicii sârbe din Bosnia, Republika Srpska.

Activele iugoslave

 

Serbia revendică proprietatea asupra unor active din Kosovo, mai ales complexul industrial minier Trepca, din apropiere de Mitrovica, şi lacul artificial Gazivode (denumit Ujman de albanezii din Kosovo).

Situat într-o zonă locuită de sârbi, Gazivode este crucial pentru aprovizionarea cu apă şi independenţa energetică a Kosovo. Trepca şi minereurile sale sunt o bogăţie naturală rară în această regiune săracă, deşi structura industrială este îmbătrânită. Cea mai mare parte a minelor se află de partea albaneză a Mitrovicei, iar complexul industrial în partea sârbă.

Alte "detalii care contează"

 

În Mitrovica de Nord, maşinile circulă cu numere de înmatriculare sârbe, iar moneda folosită este dinarul. Telefoanele kosovare albaneze nu pot fi folosite. Nu există recunoaştere reciprocă a diplomelor. Locuitorii din nordul Kosovo nu plătesc curentul, ceea ce înseamnă pierderi anuale de circa 10 milioane de euro pentru compania de electricitate kosovară. De asemenea, Pristina acuză Belgradul că întreţine un "sistem paralel" de remunerare a funcţionarilor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News