Dunărea, alternativa ecologică pentru transportul rutier
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Institutul de Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan” și în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, Ministerul Afacerilor Externe și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, a organizat, miercuri, 24 iunie, conferința online „Oportunitățile economiei circulare pentru IMM-urile din regiunea Mării Negre”.
Evenimentul a fost organizat în contextul în care CCIR deține, în semestrul I al anului 2020, Președinția-în-Exercițiu a Consiliului de Afaceri al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră.
Temele propuse au vizat efectele provocate de COVID-19 asupra economiilor din Uniunea Europeană și regiunea extinsă a Mării Negre în procesul de tranziție ecologică, precum și prevederile Pactului Ecologic European.
„Camera de Comerț și Industrie a României, principalul reprezentant al comunității de afaceri din România, are, în mandatul său actual ca președinție în funcție a Consiliului de afaceri al Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (BSEC BC), două obiective majore. Primul obiectiv are în vedere crearea unui hub comercial la Marea Neagră, astfel încât transportatorii internaționali să nu mai ocolească această zonă foarte importantă pentru noi. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie create toate facilitățile, ceea ce înseamnă o implicare totală din partea statelor din regiune și din partea autorităților portuare. Cel de-al doilea obiectiv se referă la transformarea Dunării într-o alternativă viabilă pentru transportul mărfurilor către porturile de la Marea Neagră. Acest lucru se pliază perfect pe cerințele Green Deal, reducându-se foarte mult poluarea cauzată de către transportatorii auto care folosesc rutele obișnuite. Pentru ca acest proiect să devină realitate, trebuie o implicare totală atât a statelor din regiunea Marea Neagră, cât și a celor care fac parte din Three Seas Initiative”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
La conferința „Oportunitățile economiei circulare pentru IMM-urile din regiunea Mării Negre” au mai participat din partea CCIR: Lazăr Comănescu, ambasador, consilier principal pentru relații externe al președintelui CCIR, și Eduard Costin, Director Relații Externe.
Ce reprezintă Pactul Ecologic European
Pactul Ecologic European oferă o foaie de parcurs care conține acțiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea.
Acest pact prezintă investițiile necesare și instrumentele de finanțare disponibile și explică modul în care se va asigura o tranziție justă și favorabilă incluziunii. Pactul Ecologic European acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile și sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor și produselor chimice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News