Data publicării:
Dunajska Streda - FCSB, rezultat în turul 3 Conference League. FCSB e mare favorită după meciul din Slovacia
FCSB a înfruntat-o, în deplasare, pe Dunajska Streda din Slovacia în prima manșă a turului 3 preliminar Conference League.
FCSB s-a impus la limită, prin golul lui Joonas Tamm (69), într-un meci pe care l-a dominat destul de categoric. Roş-albaştrii au început cu Miculescu şi Rusu titulari, după ce au fost transferaţi luni, şi şi-au creat mai multe ocazii, însă le-a lipsit precizia la finalizare.
Rusu nu a reuşit să trimită în plasă din doar 4 metri, la mingea recentrată de Coman (3). Cea mai mare ocazie a gazdelor a venit în min. 18, când Szantho a trimis în bară din lovitură liberă. Miculescu a şutat pe deasupra porţii de la 22 de metri (19), Edjouma a trimis şi el peste ţintă de la o distanţă similară (25), iar Octavian Popescu a şutat din careu, milimetric pe lângă poartă (28).
Gol anulat pentru FCSB, în prima repriză
FCSB a reuşit să trimită balonul în poartă (24), prin Olaru, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Echipa antrenată de Nicolae Dică a avut ocazii bune de gol şi în debutul reprizei secunde, dar Rusu a tras puţin alături de la 20 de metri (46), la fel cum a făcut-o şi Ov. Popescu (52) de la circa 30 de metri. În min. 58, fundaşul camerunez Dawa a scăpat cu şansă de al doilea cartonaş galben la un fault asupra lui Kacer.
DAC Dunajska Streda a rămas în 10 oameni în minutul 68. FCSB a înscris în minutul 69
DAC Dunajska Streda a rămas în zece oameni în min. 68, când Kruzliak a fost eliminat pentru fault la Oct. Popescu în postură de ultim apărător. FCSB a fructificat imediat avantajul numeric, fundaşul estonian Tamm reluând din voleu centrarea lui Radunovic din lovitură liberă acordată (69).
În ciuda faptului că a avut un om în plus, FCSB nu a mai avut claritate pe faza de atac şi chiar a permit echipei gazdă să fie mai activă pe faza ofensivă, fără prea multe realizări, însă. Cea mai bună situaţie s-a consumat în min. 86, când muntenegreanul Krstovic a şutat slab din marginea careului, notează Agerpres.
Dunajska Streda - FCSB, echipele de start:
FCSB începe meciul din deplasare cu echipa slovacă FC DAC 1904 Dunajska Streda cu David Miculescu şi Bogdan Rusu titulari, joi seara, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, pe DAC Arena din Dunajska Streda. Cei doi fotbalişti au fost transferaţi luni de vicecampioana României.
FCSB nu poate conta pe Andrei Cordea, eliminat în meciul cu FC Saburtalo de la Bucureşti.
Echipele de start:
DAC Dunajska Streda:
22. Daniel Veszelinov - 28. Cesar Blackman, 24. Dominik Kruzliak (căpitan), 44. Spyros Risvanis, 14. Andrejs Ciganiks - 8. Milan Dimun - 66. Miroslav Kacer, 7. Norbert Balogh - 20. Dominik Veselovsky, 45. Nikola Krstovic, 74. Rego Szantho. Antrenor: Adrian Gula.
Rezerve: 99. Samuel Petras - 5. Ahmet Muhamedbegovic, 13. Zsolt Kalmar, 16. Mateus Brunetti, 19. Sainey Njie, 21. Brahim Moumou, 23. Martin Rymarenko, 27. Ammar Ramadan, 31. Erick Davis, 77. Sebastian Nebyla, 78. Carlos Pinto, 98. Ion Nicolăescu.
FCSB:
32. Ştefan Târnovanu - 23. Ovidiu Popescu, 5. Joyskim Dawa, 16. Joonas Tamm, 33. Risto Radunovic - 18. Malcom Edjouma, 27. Darius Olaru - 11. Valentin Miculescu, 10. Octavian Popescu, 7. Florinel Coman (căpitan) - 90. Bogdan Rusu. Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve: 99. Andrei Vlad - 6. Denis Haruţ, 8. Adrian Şut, 9. Ianis Stoica, 15. Daniel Mihai Lixandru, 21. Florin Achim, 26. Răzvan Oaidă, 28. Alexandru Pantea, 29. Rachid Bouhenna, 30. Alexandru Musi, 77. Sorin Şerban.
Arbitru: Rade Obrenovic; arbitri asistenţi: Jure Praprotnik, Grega Kordez; al patrulea oficial: Asmir Sagrkovic (toţi din Slovenia)
Partida retur va avea loc la Bucureşti, pe 11 august.
FCSB, în cazul care va elimina echipa slovacă DAC 1904 Dunajska Streda, va va juca în play-off cu Viking Stavanger (Norvegia) sau Sligo Rovers FC (Irlanda).
Bucureştenii ar juca acasă primul meci (18 august), iar calificarea se va decide în deplasare (25 august).
FC DAC 1904 Dunajska Streda - FCSB. Dică spune că va avea o partidă foarte grea cu slovacii în Conference League
Antrenorul formaţiei FCSB, Nicolae Dică, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este important ca echipa sa să obţină un rezultat pozitiv în prima manşă a turului 3 preliminar al Europa Conference League la fotbal, cu FC DAC 1904 Dunajska Streda, în Slovacia, pentru a păstra şanse de calificare la Bucureşti.
'Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă. Întâlnim o echipă într-o formă foarte bună, o echipă ofensivă, cu o dinamică bună, o echipă care îşi doreşte să aibă posesie bună, au jucători de la mijloc în sus care pot face diferenţa, un atacant în formă foarte bună, în benzi au jucători de viteză. E o echipă agresivă, ofensivă, care vine într-un pressing avansat şi pe teren propriu au şi un ritm mult mai bun faţă de deplasare pentru că au suporterii în spate care îi încurajează. De aia spun că vom avea o partidă foarte grea.', spus Dică.
'Trebuie să fim pregătiţi pentru treaba asta. Este important ca la meciul de mâine să scoatem un rezultat pozitiv, pentru a ne păstra şansele de calificare în meciul retur. Trebuie să fim inteligenţi, conştienţi că ne aşteaptă o partidă grea şi că mai urmează încă un meci la Bucureşti', a declarat Dică.
Dică speră ca FCSB să ajungă în grupele competiţiei europene
'Trebuie să fim conştienţi că avem mult de muncă şi să avem încredere în noi că putem ajunge la un nivel foarte ridicat. Îmi doresc enorm să ajungem în grupele Conference League, dar pentru a ajunge acolo avem de muncă foarte mult şi să fim un grup. Este foarte important pentru mine acest lucru, să reuşim'. Dică nu a dorit să comenteze tragerea la sorţi pentru play-off-ul Conference League, afirmând doar că echipa sa nu va porni ca favorită.
'Am văzut tragerea la sorţi, dar nu plecăm favoriţi cu nicio echipă. Important este să trecem de aceste două meciuri şi apoi să ne gândim şi la adversarul următor. Nu vreau să mă gândesc la ce urmează pentru că deocamdată nu ne-am îndeplinit obiectivul', a mai spus Nicolae Dică.
Vicecampioana României joacă miercuri, de la ora 20:30, prima manşă a turului 3 preliminar al Europa Conference League, cu DAC Dunajska Streda, în Slovacia, iar manşa secundă va avea loc la Bucureşti, pe 11 august. FCSB, în cazul care va elimina echipa slovacă DAC 1904 Dunajska Streda, va va juca în play-off cu Viking Stavanger (Norvegia) sau Sligo Rovers FC (Irlanda). Bucureştenii ar juca acasă primul meci (18 august), iar calificarea se va decide în deplasare (25 august).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News