Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, Lucian Isar şi Marius Ghenea, membri ai CA la TAROM
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat vineri că Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, Lucian Isar şi Marius Ghenea vor face parte din Consiliul de Administraței al TAROM. "Administratorii, cu un mandat de patru ani, au datoria de a face compania Tarom profitabilă", a spus Silaghi.
Ceilalţi trei membri ai CA al Tarom, prima companie de stat care beneficiază de management privat, sunt Ciprian Ladunca, Valentin Macec şi Heinrich Vystupil.
Noul manager al companiei TAROM ar putea fi austriacul Heinrich Vystoupi. Acesta a mai lucrat la KLM şi Austrian Airlines şi va deveni primul manager privat al unei companii de stat. Potrivit unor surse, salariul managerului austriac va fi 40.000 euro.
Noul şef va trebui să coordoneze consiliul de administraţie al companiei şi să găsească soluţii pentru a aduce firma pe proft sau cel puţin pentru a reduce pierderile.
Austriacul va avea o misiune destul de grea, având în vedere că TAROM este o companie cu pierderi mari. Spre exemplu, numai anul trecut, TAROM a avut pierderi de 200 milioane lei şi are mult de recuperat faţă de celelalte companii aeriene de linie.
Totodată, membrii CA vor lucra în anvelopa salarială aprobată prin buget. "Nu vor fi sume care vor trezi exclamaţii de genul «Wow!»", a spus Valentin Preda, secretar de stat în cadrul MTI.
Următoarele companii la care ministerul va anunţa managementul privat sunt Administraţia Canalelor Navigabile şi Administraţia Porturilor Maritime.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News