
Conform datelor furnizate de raportul de execuție bugetară la finele trim. III al anului 2022, FNGCIMM consemnează cele mai bune rezultate financiare din cei 20 de ani de activitate, care reflectă o gestionare eficientă a resurselor materiale, financiare și umane ale FNGCIMM. Profitul, cât și cifra de afaceri ale FNGCIMM au crescut în mod constant, instituția reușind să-și depășească în ultimii trei ani obiectivele asumate prin programul de management, printr-un efort susținut și o implicare activă în derularea programelor de garantare, iar previziunile sunt favorabile și pentru anul 2023.
„Până în acest moment, din cele 60.000 de credite acordate pe IMM Invest a fost creat acel fond de capital de risc. Fiecare întreprinzător plătește un capital de risc, 0,15, care se constituie într-un capital de risc. S-au capitalizat, în acest moment, 238 milioane lei, iar noi am plătit 23 milioane lei”, a zis Dumitru Nancu, în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCBusiness.
„Practic, face profit Fondul Național de Garantare”, a spus Val Vâlcu. „Da, în acest moment, suntem cea mai profitabilă instituție financiară a statului român”, a zis Dumitru Nancu. „La al treilea trimestru, pentru prima oară am scăzut cheltuielile și am mărit veniturile”, a subliniat acesta.
Întrebat la ce ar trebui să se aștepte antreprenorii în 2023, Dumitru Nancu a răspuns astfel: „Noi vom continua programele. Avem și IMM Prod, un program foarte bun, în care, de exemplu, dacă vrei reconversie, adică din comerț vrei să faci producție, ți se acordă o dobândă de 0,75 la sută plus ROBOR. E cea mai mică. Mi se pare ca fiind cel mai bun program în acest moment, încurajăm producția”, a explicat Dumitru Nancu.
Dumitru Nancu, Director General F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN., la DC News și DC News TV
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M. S.A.-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă, funcționând ca o societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român, sub supravegherea prudențială a Băncii Naționale a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- Nouă decizie în cazul lui Călin Donca, după ce omul de afaceri a depus contestație pentru a fi lăsat în libertate
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Yalanci Tavuk Göğsü, prăjitura turcească pe care nu o poți refuza. Iată rețeta
- Consumul de pește poate ajuta la sănătatea inimii. Care sunt cei mai buni pești, potrivit Harvard
- Un câine a fost ajutat de crocodili să iasă dintr-o mlaștină. Imaginile sunt de necrezut (VIDEO)
- Horoscop 26 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care ar trebui să facă economii. Buzunarul va fi afectat!
- Bulgaria trece la Euro în 2025. Când intră şi România? Adrian Negrescu spune ce rol joacă măsurile fiscale adoptate de Guvernul Ciolacu