Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că România riscă să piardă cel puţin un miliard de euro alocări din fonduri europene, din cauză că nu a folosit banii alocaţi până acum. Dumitru Costin a precizat că valoarea pierderii poate să fie mult mai mare.
„Primul trimestru al anului 2012 este momentul în care se trage linie şi se raportează modul în care s-au cheltuit banii publici alocaţi României. Datorită faptului că nu am cheltuit aceste resurse financiare, că s-au blocat o sumedenie de licitaţii, o sumedenie de procese de contractare de fonduri, România riscă, în urma estimărilor pe care noi le-am făcut, să fie anunţată, în primul trimestru al anului viitor, că îi va fi tăiat din alocaţiile europene cel puţin un miliard de euro. Astea sunt estimările pe care le-am făcut noi, dar este posibil ca cifra să fie mult mai mare“, a menţionat Dumitru Costin, citat de Agerpres.
Liderul BNS a adăugat că trage şi un semnal de alarmă, deoarece politicienii, ţinând seama de faptul că anul viitor vor fi alegeri, vor încerca să paseze vina funcţionarilor care se ocupă cu fondurile europene.
'Pentru a se găsi o soluţie şi aruncarea în derizoriu a situaţiei, în momentul de faţă se execută un audit de resurse umane în sectorul public, în principal pe zona celor care administrează fonduri publice. Acest audit este executat de Banca Mondială într-un contract plătit de Guvernul României. În momentul în care o să iasă în spaţiul public această informaţie în trimestrul I al anului viitor, când se trage linie, guvernanţii vor găsi ţapii şi caprele ispăşitoare: sunt funcţionarii din autorităţile de management', a spus Dumitru Costin.
Preşedintele BNS a susţinut conferinţa de presă împreună cu deputatul Mircia Giurgiu, propus pentru excluderea din PDL. Cei doi au participat la lansarea la Cluj-Napoca a Proiectului 'Caravana Carierei', iniţiat de BNS şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Victor Negrescu, intervenție fermă împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024