
Apar noi detalii din dosarul dublei crime de la Iași, acolo unde doi studenți au fost găsiți morți în vila pe care o închiriau, în luna decembrie. Marocanul suspectat de moartea celor doi îndrăgostiți a fost audiat ieri de către procurori.
Procurorii au cerut câteva detalii privitor la traseul pe care l-a parcurs Ahmed Sami el Bourkadi la casa celor doi tineri ucişi. El Bourkadi a spus că a mers cu Youssef Ajniyah şi iubita lui, Vanessa Burlacu, pe 8 decembrie, în Palas, apoi primul a mers şi a făcut cumpărături pentru un grătar. Ulterior a mers la vila celor doi. După câteva ore, Sami el Bourkadi ar fi ieşit fără câteva haine de pe el, scrie Ziarul de Iași.
Ahmed Sami el Bourkadi susține că este nevinovat
"A fost audiat pentru prima oară de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal, şi-a susţinut nevinovăţia, a făcut precizări cu privire la activităţile pe care le-a avut în zilele de 8, 9 şi 10 decembrie, respectiv de când se presupune că au fost ucise cele două persoane şi până la momentul în care a plecat în excursia pe care o avea programată - city break-ul de la Roma. I-au adresat câteva întrebări, în rest nu sunt alte noutăţi. Practic, şi-a menţinut aceleaşi declaraţii, dar cu mici precizări.
A detaliat traseul pe care l-a făcut, orele la care a mers la locuinţa victimelor şi din ce motiv. A spus că pe data de 8 decembrie a plecat de la Palas, pe 9 a trecut o singură dată deoarece îi trebuia un halat medical, iar pe data de 10 a revenit la rugămintea surorii victimei care l-a sunat spre seară, după ce în prealabil îl sunase mai multe persoane. Trecuse spre seară pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. A precizat că a văzut geamul lateral spart, era lumină în casă, iar în momentul respectiv s-a speriat şi a plecat.", a precizat Raluca Andrei, avocata suspectului.
Se cere audierea șoferiței de la Uber care l-a dus la locul crimei
"Am fost anunţată de către procurori cu privire la audierea a trei persoane, o vecină şi două colege de facultate. În schimb, am cerut personal audierea altor martori: şoferiţa de la Uber care l-ar fi dus pe data de 8 decembrie la locuinţa victimelor. Procurorii au menţionat că au fost doi şoferi care l-au transportat la şi de la vilă. Însă, după traseul de pe GPS, nu un şofer l-ar fi transportat, ci o şoferiţă. Problema se pune că Uber are sediul în San Francisco, iar ca atare trebuie să primească aprobare din partea autorităţilor de acolo pentru ca şoferiţa să fie identificată, este altă legislaţie acolo. Şoferiţa ar fi putut oferi detalii despre rana de la mână a clientului meu. El susţine că rana a căpătat-o în faţa vilei, când a căzut.", a mai spus avocata.
Arma cu care au fost uciși cei doi tineri, de negăsit
"A fost întrebat pe unde s-a plimbat prin casa respectivă, cu ce ocazie. Cam atât. Este tratat bine, este mulţumit cât de cât de condiţiile dintr-un centru de reţinere. Socializează cu cei de acolo. Este foarte calm şi educat. Zilele trecute l-am văzut pentru prima oară plângând. Telefoanele victimelor şi nici arma nu au fost găsite. Au fost prelevate probe ADN în mai multe etape. Cele prelevate în luna decembrie erau venite, despre cele prelevate recent nu ştim absolut nimic. Am cerut date despre arma prezumtivă a crimei. Rămân probele de ADN care au mai rămas de analizat.", a completat avocata.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De la ce vine porecla lui "Farmazon". Adrian Porumboiu: "Buzatu e homeless comparativ cu el"
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Ce să faci dacă nu reușești să slăbești. 9 sfaturi direct de la nutriționist: "Rămâi la 2 kg pierdute pe lună"
- Ce spunea avocatul lui Dumitru Buzatu despre scopul ascuns al marilor dosare care apar în preajma alegerilor: Lucrurile încep să se agite
- Olivia Steer spune că prietenii ei s-au îmbolnăvit de enteroviroză de la dârele lăsate de avion pe cer. ”Apar NUMAI deasupra aglomerărilor urbane”
- Marina Almășan și fosta soție a lui Victor Socaciu, la cuțite! Au trecut de la acuze la amenințări
- Horoscop 25 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care "se vinde", astăzi. Alta încasează bani grămadă
- Scene șocante în Constanța. Fiul unei procuroare DNA și-a împușcat un prieten, după ce a fost înjunghiat
- Marcel Boloș spune la ce taxe noi nu poate renunța guvernul: "Nu le putem tolera la infinit"