Data publicării:

Dubai-ul îşi ÎNCHIDE barurile pentru a limita propagarea noului coronavirus. Ce alte restricții vor intra în vigoare

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

În Dubai barurile se vor închide din cauza creșterii alarmante a cazurilor de contaminare cu coronavirus.

Emiratul Dubai, o destinaţie turistică majoră, a anunţat luni că va închide barurile până la sfârşitul lunii februarie, transmite Agerpres. Autoritățile au luat această decizie deoarece numărul de noi cazuri a crescut alarmant în ultima perioadă, informează AFP.

Închiderea, care intră în vigoare marţi, a fost luată "în replică la încălcările tot mai mari ale măsurilor de prevenţie", au precizat autorităţile într-un comunicat.

Alte măsuri decise



Printre alte măsuri decise figurează funcţionarea la jumătate din capacitate a spaţiilor închise, cum ar fi cinematografele şi sălile de sport. Hotelurile, piscinele şi plajele private vor trebui să funcţioneze la 70% din capacitate, la fel ca şi centrele comerciale. Restaurantele şi cafenelele vor fi nevoite să se închidă la ora 1:00.

În timp ce alte destinaţii turistice aplică restricţii severe pentru a controla criza sanitară, Dubaiul a dorit să-şi păstreze porţile larg deschise călătorilor străini.

Emiratele Arabe Unite au înregistrat recent un record de peste 4.000 de cazuri zilnice de COVID-19, determinând Dubaiul să consolideze măsurile de ţinere sub control a epidemiei. În ultimele zile însă s-a constat o scădere a numărului de noi contaminări, cu 2.730 de cazuri noi raportate luni, la o populaţie de 10 milioane. Emiratele Arabe au lansat o campanie majoră de vaccinare, iar până acum au fost inoculate peste 3 milioane de persoane.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel