Data publicării:

DSP Arad propune Ministerului Sănătăţii testarea în masă a lucrătorilor din zonele industriale

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de lukasmilan de la Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de lukasmilan de la Pixabay

DSP Arad a transmis Ministerului Sănătăţii o propunere de testare în masă a lucrătorilor din zonele industriale.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad a transmis Ministerului Sănătăţii o propunere de testare în masă a lucrătorilor din zonele industriale, în cadrul programului naţional de testare pentru virusul SARS-CoV-2, arătând că industria trebuie protejată.

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a transmis propunerea în scris, precizând că o măsură similară a fost luată şi în Cehia.

'În situaţie de criză trebuie să ne protejăm zonele industriale. Acolo sunt majoritatea salariaţilor activi, acolo are loc cea mai mare mişcare în comunitate din judeţ şi spre judeţ. Zona industrială reprezintă inima economiei unui judeţ, de acolo vin taxele şi impozitele şi salariile, astfel încât economia trebuie să funcţioneze. În toată perioada pandemiei am avut cele mai intense controale pe mijloacele de transport, împreună cu colegii noştri de la Poliţie. Şi a fost bine. În Arad, nu ne-am confruntat cu probleme majore, cum s-a întâmplat în alte parcuri industriale din ţară', a scris Timiş.

Șeful DSP Arad vrea laborator special pentru zona industrială

 

El a adăugat că şi-a dorit, la Arad, să realizeze şi un laborator special pentru zona industrială a municipiului, dar 'birocraţia este aşa de mare încât orice proiect moare în faşă şi când o instituţie se apropie prea mult de privat, apar idei prin alte instituţii'.

'Ne-am gândit să implementăm cu IT-işti din privat soluţii IT de monitorizare a contacţilor în companii, astfel încât atunci când ai un pozitiv să ai instant traseul şi contacţii direcţi, dar birocraţia şi legislaţia ucid orice urmă de inovaţie într-o instituţie şi mai bine nu faci nimic decât să încerci să schimbi ceva. Birocraţia este ceva de neimaginat şi este creată doar ca să nu poţi să faci nimic. Nu poţi să primeşti - pe instituţie - bani de la MS pentru proiecte, dar nu poţi să primeşti nici de la companii. Absurd, nu?', a precizat şeful DSP Arad.

Horea Timiş consideră că Aradul a avut multe iniţiative pentru că a fost 'primul judeţ lovit în plin' în primul val al pandemiei. 'Când am testat centrele de bătrâni nici măcar nu era legislaţie pentru aşa ceva, apoi, după câteva luni, s-a introdus obligativitatea. Aşa se întâmplă şi cu 'presiunea' de a digitaliza vama şi uite că, după ce am fost 'certaţi', deja se lucrează. Şi e foarte bine că se întâmplă lucruri. Aşa se va întâmpla şi în zona industrială - suntem primii care am solicitat şi o să se aprobe, firesc, cândva... Cândva, aşa va fi şi cu schimbarea de mentalitate, de legislaţie, doar că fiecare zi contează. Şi birocraţia ucide vieţi până la urmă, vieţi ce pot fi salvate, iar lucrurile în România funcţionează încet şi foarte încet în instituţii. Este nevoie de o revoluţie legislativă în instituţiile publice. La noi, dacă inovezi, parcă eşti pedepsit, în alte ţări măcar primeşti o diplomă dacă ai o idee', a mai scris şeful DSP Arad, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel