Data publicării:

'Drumul Romanilor' - concurs cu câini, în Pasul Tihuța

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp
'Drumul Romanilor' - concurs cu câini, în Pasul Tihuța
'Drumul Romanilor' - concurs cu câini, în Pasul Tihuța

Atelaje canine din şase ţări se vor întrece, la Tihuţa, în cadrul concursului 'Drumul Romanilor'.

'Drumul Romanilor' a ajuns la a treia ediție. Astfel, Pasul Tihuţa va deveni, sâmbătă şi duminică, locul în care atelaje canine din şase ţări se vor întrece în inedita competiţie. Concursul a fost iniţiat de câţiva bistriţeni iubitori ai raselor de câini nordici, care participă, la rândul lor, la astfel de competiţii internaţionale şi chiar reuşesc să se situeze pe podium.

Potrivit datelor comunicate, vineri, Agerpres, de către preşedintele clubului sportiv SledDog Bistriţa, Damaschin Berende, care organizează acest concurs, în Pasul Tihuţa vor fi prezenţi în jur de 35 de sportivi din Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova şi România, însoţiţi de câinii lor din rasele Husky, Malamut, Samoyed şi câinele de Groenlanda.

Trofeu în premieră

Traseul, amenajat pe o lungime totală de 32 kilometri, oferă posibilitatea organizării a nouă categorii de concurs, de anul acesta fiind inclusă şi categoria open, pentru atelaje trase de minimum 10 câini. Primul start va fi dat, în fiecare zi, la ora 11,00, iar distanţele ce trebuie parcurse, în funcţie de dimensiunea atelajului canin, vor fi între 4 şi 15 kilometri.

Pentru că această competiţie include porţiuni din traseul tematic 'Via Transilvanica', lansat anul trecut de asociaţia Tăşuleasa Social şi acreditat de Ministerul Turismului, organizatorii s-au gândit să ofere şi un trofeu cu numele acestui drum, care va reveni sportivului cu cea mai bună viteză medie după cele două manşe de concurs.

Citește și:

ALERTĂ NINSORI - POLEI. Titi Aur, ce să faci înainte să pleci cu mașina la drum

ROBOR a crescut puternic. Vești proaste pentru românii cu credite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel