Cătălin Drulă a anunțat luni seara un nou sistem de taxare a traficului greu care va fi introdus din 2023. Potrivit Mediafax, este vorba de eliminarea actualeleor viniete și aplicarea unor taxe pe distanțele parcurse.
Vorbind despre noul sistem, acesta a transmis, la Digi 24: „În ceea ce privește traficul greu, mașinile peste 7,5 tone, camioane, TIR-uri, autocare, în aproape toate țările din Europa, dacă nu mă înșel 23 din 27 de state membre, se taxează folosirea rețelelor de drumuri naționale nu pe timp, ca în România, unde cumpărăm o vinietă care e valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanță parcursă. Chiar și țările de lângă noi, Bulgaria, Ungaria, mai departe Austria, folosesc deja acest sistem. E vorba ca și noi să facem această trecere, pentru traficul greu”.
Mașinile mici nu vor fi afectate de schimbările de sistem, mai spune ministrul
„Așa e și în Austria: pentru mașini mici se plătește vinietă, traficul greu plătește la distanță parcursă, sunt diverse metode și sisteme, unele implică un sistem montat la bordul camionului, altele sunt bazate pe camere care recunosc numărul de înmatriculare. E vorba de a ne alinia acestei tendințe de taxare europeană, ceea ce permite o taxare mai corectă și a utilizării, și a poluării, permite să avem o competiție mai echilibrată între traficul feroviar și cel rutier”, a mai spus ministrul Drulă.
După spusele ministrului, Austria încasează 300 de milioane de euro din vinietă, care se aplică mașinilor mici, iar România ia tot 300 de milioane per total, din toate categoriile, în timp ce austriecii mai iau 1,2 miliarde din taxarea traficului greu: „Adică traficul greu plătește grosul utilizării și al întreținerii rețelei de drumuri”. Întrebat de când se va aplica noul sistem, Cătălin Drulă a spus că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte: „Colegii de la Ministerul Fondurilor Europene au datele exacte, dar cred că este vorba de anul 2023, spre sfârșit pentru introducerea acestui sistem”. Ministrul a anunțat că vor fi organizate consultări cu industria transportului, inclusiv în ceea ce privește nivelul taxei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024