Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au avut marţi o întrevedere bilaterală comună cu delegaţia condusă de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, şi delegaţia Guvernului Republicii Moldova, condusă de Iurie Leancă, viceprim-ministru pentru integrare europeană.
'Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului de la Bucureşti au salutat contextul în care a avut loc această întrevedere - marcarea Centenarului de la adoptarea, la 27 martie 2018, a Actului Unirii de către Sfatul Ţării de la Chişinău. Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că România respinge cu fermitate orice încercare de distorsionare a semnificaţiei Actului Unirii, Unirea de la 27 martie 1918 fiind rezultatul voinţei şi deciziei românilor din Basarabia, înfăptuită prin voinţa comună cu românii din Regat, în cel mai favorabil moment istoric după prăbuşirea imperiilor asupritoare. Totodată, a menţionat că istoria, limba şi cultura română sunt parte a patrimoniului de valori europene, iar integrarea europeană a Republicii Moldova va încununa revenirea ei în acest spaţiu de valori comune', se arată într-un comunicat al Senatului.
Potrivit sursei citate, preşedintele Camerei a afirmat că Republica Moldova reprezintă o prioritate constantă pentru România, iar dezvoltarea acestei relaţii este un subiect asupra căruia există un consens general, la nivelul întregii clase politice şi al societăţii româneşti. El a exprimat încă o dată dorinţa de unire a celor două ţări şi de afirmare în istorie ca o naţiune liberă, unită şi prosperă.
[citeste si]
Întrevederea a fost precedată de şedinţa comună solemnă dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, la care cele două delegaţii din Republica Moldova au fost invitate să ia parte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat