„Dreptul la adio” este o lege recent adoptată în Argentina, prima țară care vine cu o astfel de măsură, scrie Gândul.ro, citând cotidianul El Dia. Autoritățile au decis că oamenii nu trebuie să moară în singurătate. Prin „dreptul la adio” rudele cu vârstă cuprinsă între 18 şi 60 de ani vor putea să-și însoţească în spital bolnavul de Covid-19 aflat în fază terminală.
„În mare parte a lumii, coronavirusul a fost definit ca o boală a singurătăţii. Există numeroase cazuri în care familiile simt că rudele lor au murit pentru că s-au simţit prea singure în spital. Medicii şi infirmierele pot să îi acompanieze pe bolnavi. Ei fac acest lucru în mod efectiv, ei le transmit afecţiune. Dar nu persoanele cu care bolnavii şi-au împărţit întreaga viaţă sunt cele care sunt alături de pacienţii în fază terminală”, a declarat deputatul Facundo del Gaiso, iniţiatorul acestui proiect de lege.
Noul protocol vine cu mai multe reguli. Astfel, însoțitorul nu trebuie să aibă boli preexistente. Totodată, în spital nu au voie femeile însărcinate sau alte persoane care fac parte din categoriile de risc. În spital, însoțitorul va primi un echipament de protecție similar celui purtat de medici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters