Data publicării:

Drept de şedere în România: Salariul mediu brut - majorat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Inspectoratul de Stat pentru Imigrări (IGI) a precizat, miercuri, că în cazul străinilor ce solicită prelungirea dreptului de şedere în România trebuie respectat salariul mediu brut care a fost majorat.

Salariul mediu brut, una dintre condiţiile care trebuie îndeplinită de străinii care solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă, a fost majorat de la 3.131 la 4.162 de lei, în contextul noilor modificări legislative, informează IGI.

Potrivit sursei citate, salariul minim brut garantat în plată este de 1.900 de lei.

În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin 4 ori câştigul salarial mediu brut, se arată într-un comunicat al IGI.

[citeste si]

Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă; dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul prevăzut la alin. (1) pe toată perioada şederii acordate anterior.

Modificarea salariului mediu brut în contractual individual de muncă, precum şi transmiterea acestor date către Inspectoratele Teritoriale de Muncă se fac ori de câte ori intervin schimbări privind modificarea salariului mediu brut la nivel naţional, la data intrării în vigoare a modificării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel