Data actualizării:
Data publicării:

Dragnea: Protestele au fost finanţate

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a făcut declaraţii privitoare la protesul din data de 10 august. 

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, la Antena 3, în cadrul emisiunii "Subiectiv" a lui Răzvan Dumitrescu, că protestul din data de 10 august a fost finanţat.

"Au fost proteste finanțate și din străinătate. A fost o tentativă de lovitură de stat. E mai puțin important de unde știu. Săptămâna viitoare vor ieși informații despre organizarea de tip paramilitar, despre faptul că - s-a văzut asta - au vrut să ocupe, prin violenţă, sediul Guvernului şi au provocat jandarmii. Acestea sunt elementele unei lovituri de stat.

Eu sper ca, totuşi, Parchetul General să ancheteze şi să-şi facă datoria faţă de ţară şi de stat, nu faţă de un individ sau alte grupuri de interese. Pentru că, în faţa unor evidenţe este foarte greu să se mai ascundă adevărul", a declarat Liviu Dragnea. 

"S-a urmărit prin toate acţiunile  - Iohannis, Cioloş, PNL-ul, USR-ul - inclusiv ale lui Lazăr, procurorul general, să se intimideze Jandarmeria. De ce? Ca să pregătească, probabil, o altă acţiune în care jandarmii să se dea la o parte şi să paralizeze instituţiile statului. Şi atunci, închei, care erau motivele pentru care trebuia demisă doamna Carmen Dan?", a mai punctat Liviu Dragnea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel