Data publicării:
Dragnea: Nu se impune un congres şi nu există tabere în PSD
Liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat, la Vaslui, că nu se impune un congres şi nu există tabere în PSD.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Vaslui, că nu există tabere în PSD şi că scandalul despre care vorbeşte presa este 'mult mai mic decât se vede'.
Totodată, Liviu Dragnea a spus, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că nu se impune organizarea unui congres extraordinar al partidului.
De asemenea, întrebat de ziarişti dacă se află în spatele deciziei ministrului de Interne, Carmen Dan, de a nu demisiona din funcţie, liderul social-democrat a afirmat că nu doreşte să comenteze acest aspect.
'Din ce am înţeles, că nu am văzut aseară, doamna ministru a ieşit cu nişte informaţii destul de bine fundamentate şi argumentate', a spus Liviu Dragnea.
Preşedintele PSD participă la Vaslui la o întâlnire cu lideri social-democraţi din judeţ.
[citeste si]
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, nu şi-a prezentat demisia din funcţie şi a precizat joi seara, într-o declaraţie de presă, că miniştrii pot fi retraşi doar de forurile statutare ale coaliţiei de guvernământ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News