Data publicării:

Dragnea nu a calculat câte femei din USL candidează, dar știe că la ARD e matriarhat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
dragnea
dragnea

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu a calculat numărul exact al femeilor înscrise de USL în bătălia pentru alegerile parlamentare, însă a precizat că din acest punct de vedere, ”la ARD este matriarhat”.

Liviu Dragnea a fost pus în încurcătură luni, atunci când a fost întrebat câte femei are USL în lupta pentru parlamentare. ”Aoleu! M-ați prins, nu l-am calculat, dar sunt foarte multe colege care candidează acum din partea USL, dar nu știu ce procent”.

Întrebat cum comentează faptul că Alianța România Dreaptă are mai multe femei care candidează la parlamentare, Dragnea a răspuns: ”Da, acolo e matriarhat”.

De asemenea, Dragnea a menționat că programul de guvernare va fi prezentat joi, la Palatul Parlamentului, precizând că, luni, în ședința USL, se discută și se aprobă programul de campanie electorală, precum și calendarul acțiunilor din campania electorală.

În ceea ce privește sloganul de campanie şi purtătorul de cuvânt, Dragnea a declarat că tot luni vor fi aprobate.

"Sloganul o să-l vedeţi pe afişe, pe panouri. Îl ştim deja", adăugând ulterior că "«Anul victoriei» nu e slogan, a rămas şi va rămâne, dar nu e sloganul campaniei",
În schimb, secretarul general al PSD, nu a dorit "să comenteze" lansarea candidaților ARD pentru alegerile parlamentare de la Opera Română, susținâd însă că ”fiecare cât poate și unde poate”. ”Nu, nu comentăm unde merg ei, poate să meargă oriunde, la operă, la operetă, la teatru, la circ, nu e o problemă. Noi am avut un program, l-am prezentat, am avut o manifestare mare, aveam nevoie de o arenă de dimensiunile alea pentru că USL-ul este foarte mare, până la urmă ce contează este încrederea pe care ne-o vor acorda cetățenii, și asta se va vedea pe 9 decembrie, noi sperăm să avem o încredere de peste 60%”, a conchis Liviu Dragnea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel