Iată mesajul lui Liviu Dragnea:
"Regret foarte mult să îl vă pe domnul Liiceanu persistând într-o minciună care nu îi face deloc cinste. Interpretările sale, potrivit cărora contextul declarațiilor mele ar fi fost altul și că de fapt nu i-ar fi mințit pe oficialii europeni, sunt la fel de jenante precum ale celor care argumentează că x% plagiat nu ar fi plagiat.
Nu, domnule Gabriel Liiceanu, o minciună este o minciună, chiar dacă e rostită de un intelectual de marcă – nu puteți spune că ați mințit doar puțintel!
Știți mai bine decât mine că adevărul este corespondența între vorbe și realitate. Or, între vorbele pe care le-ați rostit la Bruxelles despre declarațiile mele și ceea ce am declarat în mod real nu există nicio corespondență.
Între a spune că în România se face prea mult caz despre funcțiile de șef la cele două parchete și afirmația „exactă” că „trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA” este o uriașă diferență.
Îmi mențin declarația că vorbim prea mult despre cele două funcții. Într-adevăr, combaterea corupției nu ar trebuie să depindă de o funcție sau de o persoană. Altfel, înseamnă că totul este „reversibil”. Într-un stat de drept, mecanismele și instituțiile sunt sau ar trebui să fie mai importante decât persoanele în sine. De aceea, mă surprinde idolatria pe care o manifestați față de doamna Kovesi. Testul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când domnia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă interesează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea stabili ceea ce vă doriți și dumneavoastră, anume că procesul combaterii corupției este ireversibil, indiferent cine va conduce vremelnic acea instituție după doamna Kovesi.
Bagatelizarea ghilimelelor false pe care le-ați pus în dreptul meu este mai gravă când vine din partea unui șef de editură, de la care ne așteptăm la mai multă rigoare când citează pe cineva. Din cauza unor ghilimele puse prost, unii ziariști au plătit despăgubiri mari, iar alte persoane publice s-au ales cu eticheta de plagiator. Deci nu e, așa... doar o eroare de formă, cum încercați să sugerați.
Neglijența în modul în care vă informați cu privire la evenimentele politice din țară nu poate fi nici ea o scuză. Dimpotrivă, dacă nu faceți minimul efort de a vă informa și vă plăsmuiți părerile doar în cele cinci minute în care "zapați" televiziunile, atunci chiar nu a aveți căderea de le explica străinilor cum stau lucrurile cu adevărat în România.
Un singur lucru poate fi afirmat cu certitudine. Tot acel circ de la Bruxelles, toată acea bălăcăreală isterică despre țara noastră a făcut cu siguranță mai mult rău României și românilor decât o declarație pe care nu am rostit-o niciodată," a scris Liviu Dragnea pe contul său de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024