Data publicării:
Dragnea le cere miniștrilor argumente pentru o întârziere
Dragnea a declarat miercuri că pe Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii există o anumită întârziere.
Întrebat dacă va exista o evaluare a miniştrilor, Dragnea a arătat că „va fi o discuţie interesantă”.
„Va fi o discuţie interesantă pentru că, în afară de legea salarizării, vreau să avem o discuţie cu Guvernul - să vedem ce mai fac miniştrii, să-i întreb şi eu de ce a întârziat atât de mult cu Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pentru că trebuie nişte argumente serioase. În ceea ce priveşte restul obiectivelor din programul de guvernare, sunt în regulă, sunt rezolvate, sunt în grafic, ceea ce a şi făcut ca rezultatele să fie foarte bune şi pentru mine asta este o mare satisfacţie. Dar pe Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii au o întârziere pe care vreau să o lămurim în seara asta şi mâine, pentru că vreau ca săptămâna viitoare cel mai târziu să avem un draft al actului normativ şi un calendar de implementare”, a declarat Dragnea la Sinaia, potrivit Agerpres.
„Domeniul achiziţiilor strategice este un alt subiect”
„Ăsta este un alt subiect pentru că şi de acest lucru depinde programul de investiţii serios pe care ni l-am asumat. De asemenea, legea prevenţiei. Ultimul pachet de amendamente la Programul Start-up Nation. De asemenea, ministrul Agriculturii vreau să ne informeze cu ultimele decizii pe care le-a luat şi cu ultimele plăţi pe care le-a făcut şi dacă mai sunt subvenţii care trebuie plătite, care este orizontul de timp. De asemenea, doamna Sevil Shhaideh vreau să ne spună când vor lua decizia finală în minister cu privire la aprobarea proiectelor pe care le-au primit din judeţe”, a detaliat liderul PSD.
[citeste si]
Crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, inclus în programul de guvernare al PSD, a fost discutată de Executiv la începutul lunii februarie. Potrivit unui memorandum promovat de Ministerul Economiei, FSDI va avea drept scop dezvoltarea şi finanţarea proiectelor de investiţii rentabile şi sustenabile, fiind un mecanism de finanţare care va identifica şi materializa oportunităţi investiţionale cu impact în dezvoltarea economică durabilă şi crearea de noi locuri de muncă pe termen lung, preciza Guvernul, la acea dată, într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News