Dr. Rafila: Cum scot unii bani din coronavirus. Poveste cu inspectori falși, într-o benzinărie
Alexandru Rafila a povestit o întâmplare petrecută chiar azi, joi, în care niște angajați la o benzinărie au fost ”controlați” de niște inspectori falși.
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a povestit la Realitatea Tv, cum sunt înșelați unii angajați de persoane care profită de panica creată de coronavirus:
”Măștile sunt de două feluri: alea simple, cu trei pliuri, pe care cei bolnavi le pun pe față și nu răspândesc infecția, și măștile de protecția personală, a mea, cum ar veni, acelea care seamană cu o botniță și se cheamă FFP2 sau 3. Sunt măști cu care respiri mai greu, pentru că tragi aerul printr-un filtru. Lumea nu știe lucrul acesta și cumpără măști din tramvai etc.”, a spus Alexandru Rafila.
Inspectorii de la benzinărie
”Astăzi s-a întâmplat o chestie incredibilă. Mi-a scris un prieten că, la o benzinărie s-a prezentat o echipă de domni, care au spus că sunt de la Institutul Matei Balș și au spus că există un decret semnat de Guvernul României prin care toți cei care sunt vânzători la stațiile de benzină, magazine alimentare sau alte magazine trebuie testați împotriva infecției cu coronavirus. Este o chestie care arată că unii scot și un ban din treaba asta! Nu știu dacă le-au cerut bani sau au furat ceva din magazinul benzinărei în timp ce le luau ”testele”! Ăsta este un gen de informație care generează panică, pentru că lumea o să creadă că e gravă treaba că uite ce a hotărât Guvernul României, să-i testeze pe toți cei care lucrează în serviciile publice de coronavirus. Ori, asta este o tâmpenie, pentru că ei nu aveau de unde să ia infecția cu coronavirus, pentru că acesta o iei dacă intri în contact cu cineva bolnav. Ori noi avem un singur caz în România, iar ceilalți sunt izolați”, a povestit medicul Rafila, la ”Legile Puterii”.
Citește și: Coronavirus, panică în România. Carmen Avram: Acela a fost MOMENTUL ZERO și s-au golit rafturile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News