Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Dr. Cristian Oancea, revoltă: Ne trezim că după ce am salvat atâtea vieți suntem considerați criminali. "Justiția să se sesizeze"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Cristian Oancea
Sursă foto: Facebook Cristian Oancea

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea, cere ca cei care jignesc și agresează personalul medical să fie pedepsiți prin lege.

Alegeri prezidentiale 2024

"Ar trebui ca Justiția să se sesizeze și să acționeze. Dacă aceste acțiuni vor mai continua, să nu ne mai mirăm că medici sau asistenți pleacă din țară, să nu ne mai întrebăm de ce nu mai avem specialiști. Eu cred că trebuie să ne respectăm social unii pe alții și să avem încredere. Este cu atât mai revoltător cu cât nimeni nu pare să ne ia apărarea. Noi suntem exact ca la război, în prima linie, de un an și ne trezim că după ce am salvat atâtea vieți suntem considerați criminali. Sperăm ca acest termen să nu se înrădăcineze în cultura poporului.

Au fost unii care s-au manifestat violent, cel puțin verbal. I-am tratat, într-adevăr, unii dintre ei s-au convins că este vorba de o boală potențial mortală, alții n-au crezut de la început până la sfârșit. Ceea ce s-a amplificat în ultima vreme, parțial și din cauza mesajelor media, este că aparținătorii se îndreaptă împotriva medicilor, a personalului, contestă protocoalele medicale, tratamentele.", a declarat medicul Cristian Oancea, într-o intervenție telefonică la RealitateaPlus.

VEZI ȘI: Medicul Radu Țincu, despre proteste: Efectul va fi exact invers. Vom ajunge să stăm toată săptămâna în casă și de la ore din ce în ce mai mici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel