Dr. Cătălin Apostolescu explică diferenţa dintre hepatita misterioasă şi boala Wilson
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
foto ilustrativ Pexels
foto ilustrativ Pexels
Dr. Cătălin Apostolescu a vorbit despre hepatita misterioasă şi boala Wilson.

Vineri, fetița în vârstă de cinci ani cu hepatită severă a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni, unde va fi făcut transplantul hepatic. Fetița este în stare gravă, dar stabilă, specifică pacienților cu insuficiență hepatică, având și alte comorbidități, a informat Ministerul Sănătății.

Între timp, a fost stabilită și cauza hepatitei severe, care este boala Wilson, o tulburare genetică care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism. Acumulările de cupru determină insuficiență hepatică și leziuni multiple la nivelul altor organe, iar transplantul reprezintă în acest caz opțiunea terapeutică.

Întrebat, la Antena 3, care este diferența dintre hepatita misterioasă şi boala Wilson, dr. Cătălin Apostolescu, medic infecționist şi manager al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balş" din Bucureşti, a făcut următoarele precizări: „În primul rând, boala Wilson este o afecțiune genetică, caracterizată prin deficitul unei enzime care acționează la nivelul ficatului, pe când această aşa zisă noua hepatită este deocamdată sub faza de alertă. Prin urmare, OMS a emis un mesaj către medici să fie atenți, pentru că eram obișnuiți cu hepatitele produse de virusurile primordiale notate cu majuscule de la A la E. Dar nu trebuie uitat că există o serie de virusuri secundare hepatitice:adenovirusurile, virusul rujeolic, virusul varicelii. Practic, toate virusurile pot afecta ficatul într-un grad mai mic sau mai mare. Este adevărat că la o mare parte din cazurile cu hepatită aşa zisă misterioasă a fost identificat adenovirus. (...) Prin urmare, în momentul de faţă, ne aflam într-o situaţie epidemiologică de alertă, nu de îngrijorare.”

„În momentul în care copilul prezintă nişte simptome gastro-intestinale şi dacă începe şi se îngălbenește sau începe să aibă urina colorată ca berea brună, atunci trebuie obligatoriu să se prezinte la medic. (...) Acum, când virusul SARS şi-a redus incidența, celelalte virusuri încep să-şi reia activitatea”, a mai declarat medicul la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel