Dr. Amin Zahra, mesaj către antivacciniști: Când veți ajunge la ATI, n-o să vă țină locul nimeni acasă, nici ca mamă, nici ca tată
Medicul israelian Amin Zahra de la Spitalul Județean din Timișoara a descris situația din unitățile de primiri urgențe, făcând un apel către antivacciniști.
Medicul Amin Zahra de la Spitalul Județean din Timișoara a scris pe Facebook, duminică seară, că "ieri (n.red. sâmbătă) o doamnă tânăra cu un flux mare de oxigen aflată în terapie intensivă de mai multe zile m-a rugat dacă poate să meargă acasă, măcar puțin ca să își strângă copilul în brațe. Ar trebui să știți și asta când veți ajunge în terapie intensivă, n-o să vă țină locul nimeni acasă, nici ca mamă, nici ca tată, nici ca frate/soră!".
În continuare, medicul a amintit de vorba "Se putea și mai rău" precizând că "zilnic, avem record, după record!" și "mor sute de pacienți în fiecare zi, au murit mii și din păcate, pacienții aflați in terapie intensiva sunt din ce în ce mai tineri."
"Cu siguranță în acest timp ați auzit și de vorba: “Așa și, nu sunt eu, nu e cineva drag mie!” Ei bine, toți cei care gândiți așa sunteți niște egoiști și dați dovadă de multă ignoranță!
Singurul lucru pe care-l faceți, este să căutați vinovați pentru rahatul în care ne aflăm! Dați vina pe politicieni că nu-și fac treaba, dar vreți să știți ceva?! Nu mai pot ei de grija voastră… Mai pe românește li se rupe! Și puteți să fiți siguri că pentru ei se vor găsi paturi și tratamente și cel mai probabil nu în România!", a continuat dr. Amin Zahra.
Apoi, medicul a adresat o întrebare: "Pe ce vă bazați de aveți încredere asta că veți trece ușor prin boală și nu o să ajungeți în spital așteptând un loc?"
"Soluția există! Nu vă costă nimic, este gratuită!"
"La UPU, nu o să-i găsiți acolo pe cei a căror sfaturi le ascultați! Pe ei nu-i interesează de binele vostru, dacă trăiți sau muriți. Aceiași vorbă o au și ei…Ca cea a politicienilor, cea pe românește…Mai sus menționată! Și-au dorit să iasă în evidență și au reușit, dovada, sutele de pacienți din unitățile de primiți urgențe!
Sunt întrebat adeseori de aparținătorii dacă se mai poate face ceva?! Sunt dispuși să cumpere orice este nevoie pentru un pacient drag lor, aflat în terapie intensivă cu afectare pulmonară totală! După, de multe ori nu se mai poate face nimic!
Soluția există! Nu vă costă nimic, este gratuită!", a conchis medicul Amin Zahra, făcând referire la faptul că vaccinarea este soluția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News