Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Două uleiuri care îți vor schimba viața. ”Vindecătorul naturii”, ”revoluție în ceea ce înseamnă extractele uleioase”

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Ioana Marinescu a vorbit despre un ulei ce conține un ingredient considerat „vindecătorul naturii”.

Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, specialist în formularea și evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, a vorbit, într-o emisiune pentru DCNews și Spectacola, despre două produse cu rezultate incredibile în ceea ce înseamnă refacerea și cicatrizarea „de orice natură”. 

„Sunt două blenduri de uleiuri: First aid oil, e cel mai cunoscut și folosit ulei de Plush, și Nectarius. Pe lângă diferite tipuri de uleiuri și vitamina E, First aid oil are în compoziție ulei de pracaxi, pe care l-am descoperit acum câțiva ani. Este folosit în America Latină în spitale, în terapia arsurilor de gradul III, IV. Este extrem de vindecător, datorită compoziției de acizi esențiali pe care îi conține și datorită echilibrului între acidul oleic și linoleic. Îl recomand pentru cicatrizare, depigmentarea post-traumatică”, a spus Ioana Marinescu.

„Nectarius este un blend între ulei de tamanu, vindecătorul naturii, ce funcționează bine pe tot felul de infecții, acnee, coșuri, refacerea epidermei post-acneice, și uleiul de cânepă, care este o revoluție în ceea ce înseamnă extractele uleioase”, a explicat Ioana Marinescu, adăugând: „Poate fi folosit în cosmetică, dar și în afecțiuni medicale destul de grave.” 

1. -imagine fara descriere- (uleiuri_plush_bio_32562700.jpg)

Pastila de Frumusețe: Cum scăpăm de semnele lăsate de coșuri

Youtube video image

 

Citește și...

Persoanele care se confruntă cu acnee în adolescență ajung să fie niște norocoase

Ioana Marinescu a transmis un mesaj extrem de important pentru persoanele tinere care se confruntă cu acnee.

„Ar trebui să nu ne afecteze atât de tare emoțional. Să înțelegem că nu în perfecțiunea tenului de moment stă frumusețea. Fiecare problemă are o cale de remediere. Să ne înțelegem tenul, să nu-l agresăm inutil, să-l curățăm tot timpul, este esențial să-l păstrăm curat. Mai mult decât atât, să înțelegem că fiecare încercare are un scop. Chiar le spuneam tinerelor care vin în cabinet și care sunt foarte frumoase, dar cu coșulețe, și se simt foarte rău. Spun colega mea nu are coșuri, de ce am eu, vin și părinții și întreabă. Vă spun așa: persoanele care au în adolescență coșuri și un ten gras, un ten cu tot felul de probleme, la maturitate vor avea norocul unui ten care să nu se rideze atât de repede, care să arate foarte bine, să fie foarte elastic, comparativ cu colegele din tinerețe care au avut noroc să nu aibă acnee, dar tenul lor va fi mai deshidratat, ridat, uscat, odată cu trecerea timpului. Și poate și neglijat, pentru că, arătând foarte bine, cu siguranță vei neglija tenul”, a spus Ioana Marinescu.

De asemenea, specialistul a adăugat: „Întotdeauna, cei care au avut în adolescență imperfecțiuni, coșuri și au fost nefericiți din această cauză, o să aibă pielea mai tânără mult timp. Contează felul în care ai tenul mai târziu. E greu de înțeles acum pentru fetele foarte tinere, dar își vor aminti peste ani, când la 40 de ani vor arăta foarte tinere.”

Citește și...

Ai scăpat de coșuri, dar ai rămas cu urme pe ten? Rutina care te va salva

Specialistul Ioana Marinescu vine cu recomandări pentru persoanele care au scăpat de coșuri, însă au rămas cu cicatrici sau diverse semne.

„Problema care rămâne după ce am scăpat de coșuri este felul în care arată tegumentul. Sunt puține persoane norocoase care, după ce au scăpat de coșuri, să aibă pielea netedă, curată. Cele mai multe persoane rămân cu sechele, care se traduc prin cicatrici, semne, diferite urme rămase pe zonele cu coșuri de diferite mărimi și intensități. Este foarte important, după ce avem norocul să scăpăm de coșuri, să facem ceva pentru felul în care arată tegumentul la final. După ce am trecut de stările extrem de neplăcute generate de imperfecțiunile pe care le-am avut pe piele, ne dorim ca tenul să arate minunat. Este cea mai provocatoare etapă, în funcție de cât de agresivă a fost acneea. Trebuie găsită o variantă care să funcționeze, fără a lăsa alte urme”, a spus Ioana Marinescu, oferind câteva recomandări.

„Avem nevoie de câteva proceduri care să stimuleze colageneza. Ea este răspunsul unui stimul dureros. De exemplu, laserele vor stimula refacerea epidermei. Este important să avem grijă în ce sezon facem această terapie, să avem grijă ca tenul să nu se hiperpigmenteze ulterior. Să nu facem terapia cu laser când încă mai avem coșuri pe față!”, a precizat Ioana Marinescu.

„O altă metodă se referă la peelinguri, în funcție de tipul de ten. Din punctul meu de vedere, nu aș merge pe cele agresive, ci pe cele delicate, dar mai frecvente, care să stimuleze foarte tare refacerea și colageneza. Pentru acasă, e foarte important să avem o rutină constantă și bine țintită pentru a reface echilibrul tenului. Curățarea este esențială și este punctul de pornire pentru orice rutină dorim să avem. Apă micelară, spume de curățare, geluri de curățare pentru ten. Măștile! Trebuie să aplicăm măști care să aibă în compoziție stimulente de colageneză, ingrediente blânde. E important să nu renunțăm la retinoizi! Ei vor fi esențiali și în perioada în care avem coșuri, dar și în perioada în care am rămas fără ele. Deci trebuie folosiți, ne vor ajuta și cu punctele negre. E important să folosim și creme de protecție solară”, a explicat Ioana Marinescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel