Data publicării:
Două restaurante, închise de ANPC. Ce au găsit inspectorii acolo: "Abateri grave"
Două restaurante din Botoşani au fost închise temporar, în urma unui control derulat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), se arată într-un comunicat de presă transmis de preşedintele ANPC, Eduart Cozminschi.
Potrivit sursei citate, echipele de inspectori ai ANPC au verificat 21 de agenţi economici, luând decizia de oprire temporară de activităţii a doi dintre aceştia, ca urmare a unor nereguli grave constatate.
Ce au găsit inspectorii ANPC
"Am participat în aceste zile la acţiuni de verificare şi control ale operatorilor economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică pe raza judeţului Botoşani, coordonând, totodată, şi acţiunea de control la nivel naţional. Am întâlnit abateri grave peste care nu am trecut şi nu voi trece cu vederea. Astfel, doi operatori economici de renume din Botoşani au primit măsura complementară de oprire temporară a prestării de servicii până la remedierea abaterilor constatate. În total s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 lei în urma verificării celor 21 de agenţi economici şi am oprit de la comercializare 450,9 kg de produse alimentare neconforme precum: carne, legume şi produse lactate", a precizat Cozminschi, scrie Agerpres.
Unul dintre agenţii economici a căror activitate a fost sistată temporar dispune de un complex cu trei restaurante şi cu hotel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News