Sunt în carantină satele Toflea şi Brăhăşeşti, comuna Brăhăşeşti, pe o perioadă de 14 zile, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galaţi.
Potrivit sursei citate, măsura a fost luată după ce în urma anchetei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, în satele Toflea şi Brăhăşeşti, cu o populaţie de aproximativ 9.000 de locuitori, s-au constatat o persoană decedată de COVID-19, 42 de persoane confirmate cu COVID-19, 284 persoane autoizolate, contacţi ai persoanelor confirmate, scrie Agerpres.
În zona carantinată se aplică în mod corespunzător toate interdicţiile şi restricţiile stabilite în perioada stării de alertă.
De asemenea, în zona carantinată se instituie următoarele măsuri obligatorii: se va limita la maximum deplasarea persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori cu adresa declarată pentru izolare/carantină şi se va monitoriza permanent respectarea acestor măsuri prin Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi; în toate spaţiile publice este obligatorie acoperirea nasului şi gurii cu măşti de protecţie sau cu variante alternative; administratorii sau deţinătorii spaţiilor comerciale din zona de carantină vor asigura dotarea acestor spaţii cu dispozitive de dezinfecţie a mâinilor pe bază de alcool.
Totodată, se instituie ca măsură obligatorie evaluarea de către DSP Galaţi a oportunităţii şi prioritizării de testare a persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori cu adresa declarată pentru izolare/carantină şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică / Ministerul Sănătăţii.
Varianta ocolitoare a zonei carantinate pentru autovehicule se va desfăşura pe DJ 241 şi DJ 241A.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA