Două femei din Dâmbovița, reținute pentru fals în acte. Au primit indemnizații sociale în pandemie
Două femei din Dâmbovița au fost reținute pentru fals în acte după ce au încercat să beneficieze de indemnizații sociale în pandemie.
Două femei au fost reținute, ieri, de autoritățile dâmbovițene, ca urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sub coordonarea procurorului de caz, scrie dbonline.ro.
Femeile, în vârstă de 31 și 49 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, fiind bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 din Codul Penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 din Codul Penal, și fals în declarații, faptă prevăzută de art. 326 din Codul Penal.
Aceste activități de investigare penală sunt desfășurate după ce ar fi fost obținute ilegal indemnizații acordate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, în contextul pandemiei de COVID-19. În acest moment, cercetările continuă pentru a se stabili dacă faptele de care sunt acuzate cele două femei prevăd pedepsirea prin lege a acestora. Cazul este în curs de desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În luna mai, 23 de lăutari din județul Dâmbovița, printre care și fratele lui Ion Dolănescu, au fost reținuți, fiind acuzați de către anchetatori că ar fi încasat ajutoare de la stat în baza unor documente falsificate în pandemie. Față de două dintre aceste persoane a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de celelalte 21 de persoane, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În baza declaraţiilor false, aceste persoane ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1,55 de milioane de lei.
În luna februarie, polițiștii din cadrul Direcției Generale a Municipiului București au pus în aplicare 99 de mandate de aducere pe numele unor lăutari. Persoanele în cauză ar fi folosit, în perioada martie 2020 – februarie 2021, documente false, cu ajutorul cărora cereau sprijin din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială, iar instituția le oferea indemnizații destinate susținerii salariaților în contextul situației epidemiologice.
Sprijinul pentru artiști, în pandemie
"Vorbim de trei categorii de beneficiari. În prima categorie, care face referire la alţi profesionişti, atât în Ordonanţa Guvernului nr. 30, cât şi în Ordonanţa de Urgenţă nr. 32, care a venit cu unele modificări, se încadrează foarte multe categorii - de la persoane fizice autorizate, la întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, dar şi alte tipuri de activităţi, cum sunt cabinetele individuale de medicină dentară, cabinetele psihologice şi alte astfel de activităţi", spunea Alin Ignat, responsabil cu coordonarea activităţii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi a agenţiilor judeţene de resort, în luna martie.
"O altă categorie este a persoanelor fizice care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe. Aici vorbim de persoanele prevăzute de Legea 8/1996 - scriitori, fotografi, artişti plastici, compozitori şi alte categorii care câştigă astfel de venituri. În privinţa cuantumului indemnizaţiei, vorbim tot de indemnizaţie fixă de 75% din câştigul salarial mediu brut, din care se plătesc contribuţiile aferente şi impozitul. În cazul acestei categorii de beneficiari se depune o declaraţie pe propria răspundere, o solicitare şi un extras de cont bancar din care să rezulte contul unde se face plata, în maxim zece zile de la depunerea documentelor", mai spune secretarul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News