Două femei, decedate în condiţii groaznice

Două femei au decedat miercuri dimineaţa în judeţele Argeş şi Neamţ, una dintre ele cazând de la balcon.
NEAMŢ - izbită cu maşina
O femeie în vârstă de 32 de ani a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Adrian Rotaru. Potrivit acestuia, cele două persoane se aflau într-un autoturism care a lovit violent un gard de beton din satul Ruseni, comuna Borleşti.
În urma impactului, cele două victime au rămas încarcerate, având nevoie de intervenţia echipei de descarcerare pentru a fi scoase din maşină.
'Una dintre persoane, conştientă, a fost preluată de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Cealaltă persoană era inconştientă, fiind efectuate manevre de resuscitare. Ulterior a fost declarat decesul', a afirmat Rotaru.
[citeste si]
Argeş - căzută de la etaj
O femeie de 86 de ani din municipiul Câmpulung Muscel a murit, miercuri dimineaţă, după ce a căzut de la etaj, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, printr-un apel la 112 s-a anunţat că o persoană a căzut de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe. La faţa locului a intervenit o autospecială SMURD, însă paramedicii nu au mai putut decât să constate decesul victimei, o femeie în vârstă de 86 de ani.
Cazul este anchetat de poliţişti, principala ipoteză luată în calcul fiind aceea a unei morţi accidentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News