Motivare dosarul Zambaccian, Adrian Năstase. Curtea Supremă consideră că Adrian Năstase a acţionat "în stil mafiot".
Motivare dosarul Zambaccian, Adrian Năstase. Judecătorii au reținut, cu privire la Adrian Năstase, că "în perioada 2002-2004, în susținerea unei rezoluții infracționale unice, în calitate de prim- ministru al României, (...) a primit în mod repetat foloase necuvenite, personal cât și prin intermediul Danielei Năstase, de la coacuzata Irina Paula Jianu, în scopul numirii acesteia în funcția de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcții, după ce respectiva instituție a trecut în subordinea Guvernului, precum și pentru asigurarea unui statut care să îi confere acesteia autoritate deplină în cadrul instituției la conducerea căreia se afla. Foloasele necuvenite au constat în contravaloarea unor bunuri achiziționate din Republica Populară Chineză, cheltuielile legate de introducerea lor în țară și transportul intern, contravaloarea unor lucrări de tâmplărie cu geam termopan executate de SC REGAL GLASS SRL Bacău la imobilul din localitatea (...) precum și în contravaloarea unor lucrări de renovare executate de SC CONIMPULS SA Bacău la imobilul din (...)".
Octavian Crețu, DENUNȚĂTOR care îi leagă pe Dan Voiculescu și Adrian Năstase
Motivare dosarul Zambaccian, Adrian Năstase. Judecătorii au notat valoarea totală a "foloaselor necuvenite" primite de Adrian Năstase:
"- 3.702.843.845 ROL reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate din Republica Populară Chineză și a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în țară sub aparența unor importuri efectuate de SC VERTCON SA Bacău și transportul pe parcurs intern;
- 2.027.844.822,27 ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de SC REGAL GLASS SRL Bacău la imobilul din localitatea (...) aparținând inculpaților Adrian și Daniela Năstase și suportate din fondurile SC VERTCON SA Bacău (1.407.535.800 ROL) și SC REGAL GLASS SRL Bacău (620.309.022,27 ROL);
- 16.425.297.185,81 ROL reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcție și renovare executate la imobilul din București, (...) și suportată din fondurile SC CONIMPULS SA Bacău ( 12.61.443.157 ROL), SC VERTCON SA Bacău ( 1.186.854.028,81ROL) și 2.628.000.000 ROL de către coacuzata Irina Paula Jianu".
Motivare dosarul Zambaccian, Adrian Năstase. Judecătorii mai notează că "inculpatul Adrian Năstase a primit în mod repetat foloase necuvenite și de la martorul Ioan Păun în scopul numirii și menținerii acestuia în funcțiile de consul general și șef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum și pentru menținerea în misiune permanentă în străinătate".
Motivare dosarul Zambaccian, Adrian Năstase. În plus, judecătorii au mai rețiunut că "pentru a ascunde infracțiunea de corupție săvârșită în exercitarea funcției de prim ministru al României, în anul 2006, după declanșarea anchetei penale și în timp ce deținea calitatea de deputat în Parlamentul României, a transmis consilierului Păun Ioan amenințări, constând în darea în vileag a unor fapte imaginare – și anume, că acesta lucrează sub acoperire pentru anumite instituții ale statului, pentru a-l determina să-și retracteze declarațiile date în dosarul nr.8/P/2006 și să nu predea organelor de urmărire penală documentele doveditoare în posesia cărora se afla cu privire la achiziționarea și importul bunurilor din Republica Populară Chineză".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face