Judecătoria Găești a admis cererea de eliberare condiționată formulată de fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, condamnat pe 21 mai la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali - Ministerul Apărării Naționale. Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată prin recurs.
UPDATE: Direcția Națională Anticorupție a făcut recurs la cererea de eliberare condiționată a lui Victor Babiuc.
Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General, Dumitru Cioflină, au primit doi ani de închisoare fiecare pentru că în perioada 1996-1999 i-au vândut lui Gigi Becali, din înaltele funcțiile pe care le dețineau, două terenuri care nu aparțineau Armatei. În urma negoțului celor două loturi de pământ intravilan din Voluntari, oferite de Babiuc și Cioflină, pentru un teren extravilan din Ștefăneștii de Jos, dat la schimb de Becali, statul român a fost prejudiciat cu aproximativ 900.000 de dolari.
Codul Penal prevede că persoanele în vârstă de cel puțin 60 de ani, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani, execută doar o treime din pedeapsă. Fostul ministru, în vârstă de 75 de ani, se încadrează la aceste excepții.
Babiuc a fost închis mai întâi la Penitenciarul Rahova. De acolo a fost transferat la Jilava și, mai apoi, la Penitenciarul din Găești.
Instanța a decis, în iulie, ca Victor Babiuc să execute pedeapsa în regim deschis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă