Arhiepiscopia Tomisului a anunțat, vineri, că dosarul penal deschis pe numele IPS Teodosie și al altor preoți, care viza zădărnicirea combaterii bolilor și instigare publică, a fost clasat. „Hărțuirea penală a ritualului de împărtășire a mai încasat o clasare de dosar”, susțin prelații.
Plângeri de zădărnicire a combaterii bolilor
Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului, în 14 mai 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța dispunea o primă clasare a unei plângeri penale formulate de către „Asociația pentru Libertatea de Conștiință”, care îî acuza pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și pe alți doi preoți de zădărnicirea combaterii bolilor.
O altă plângere la DIICOT a fost făcută în 20 mai cu trei acuzații la adresa IPS Teodosie și a preoților slujitori din arhiepiscopie: zădărnicirea combaterii bolilor, instigare publică și comunicare de informații false. De aceleași infracțiuni au fost acuzați prelații și în 21 mai, când alți trei cetățeni au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
„În concret, plângerile penale acuzau faptul că ritualul de împărtășire cu o linguriță comună a mai multor credincioși a pus viața acestora în pericol, în contextul pandemiei de coronavirus, iar mesajele publice emise de către IPS Teodosie și Arhiepiscopia Tomisului, în legătură cu continuarea săvârșirii acestui ritual, ar constitui instigare publică a credincioșilor și comunicare de informații false. Formulate într-un ton de hărțuire a ritualului, plângerile penale mai susțineau că folosirea unui prosop la împărtășire, a unor bucăți de anafură pe care credincioșii le luau după împărtășire sau consumul vinului rămas în potir, de către preoți, sunt tot infracțiuni și chiar sfidare a autorităților publice și a Patriarhiei”, se arată în comunicat.
DIICOT Constanța a dispus clasarea cauzei
Conform acestuia, DIICOT Constanța a dispus clasarea cauzei cu privire la comunicarea de informații false și a trimis către Parchet celelalte două cauze. Parchetul a reunit aceste plângeri într-un nou dosar penal, față de care a dispus clasarea cauzelor: „față de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor și instigare publică, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală; față de preoții Arhiepiscopiei Tomisului a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Reprezentanții Arhiepiscopiei speră că această nouă clasare va duce la „încetarea ostilităților la adresa clericilor”.
„Ne exprimăm nădejdea că această nouă clasare va înceta ostilitățile penale la adresa clericilor sau a ritualului canonic de împărtășire dintr-un cult recunoscut oficial de către statul român. Totodată, ne vom ruga pentru pacea sufletească și liniștea duhovnicească a celor ce li se pare că sfințirea vieții, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ar constitui o infracțiune”, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică