Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins miercuri o plângere împotriva deciziei procurorilor de a clasa un dosar în care familia preşedintelui Klaus Iohannis a fost reclamată de o publicaţie online pentru că ar fi refuzat să restituie statului peste 300.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal, scrie Agerpres.
Plângerea a fost făcută de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro.
Decizia instanței
"Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta SC Jurindex Media SRL împotriva ordonanţei de clasare nr. 260/P/2018 din data de 06 februarie 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică confirmată prin ordonanţa nr. 448/C/2020 din data de 16 septembrie 2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în decizia instanţei, care este definitivă.
Pe 6 februarie, procurorii de la Parchetul General au clasat un dosar în care familia preşedintelui Klaus Iohannis a fost reclamată de site-ul luju.ro pentru că ar fi refuzat să restituie statului peste 300.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului, dosarul a fost clasat în baza art. 16, lit i) din Codul de procedură penală, care prevede că "există autoritate de lucru judecat", respectiv faptul că faptele reclamate au mai fost investigate în alte dosare, care au fost închise.
Denunțul depus la Parchet
În anul 2018, SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, a formulat un denunţ împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă, reclamaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.
În denunţul depus la Parchet se arăta că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal. Carmen şi Klaus Iohannis au pierdut în instanţa civilă, în noiembrie 2015, imobilul respectiv. Judecătorii de la Curtea de Apel Braşov au hotărât atunci că imobilul cumpărat de Iohannis aparţine statului, deoarece proprietarul iniţial nu mai are moştenitori legali.
Iniţial, denunţul a fost înregistrat în luna mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, ulterior, la Parchetul General. În luna februarie 2019, Carmen Iohannis a fost audiată de procurori în acest dosar, după ce soţia preşedintelui a amânat de mai multe ori întâlnirea cu procurorii, invocând motive medicale sau că îl însoţea pe şeful statului în vizite în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă