Data publicării:

Dosar penal pentru tânăra care a plecat la mare cu prietenii fără să aștepte rezultatul testului la coronavirus

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Poliţiştii din Vaslui au deschis un dosar penal in rem în cazul tinerei care a plecat la mare fără să aştepte rezultatul testului Covid. De asemenea, anchetatorii verifică dacă tatăl fetei, care este ambulanţier, a luat permisiune de la DSP să plece cu ambulanţa după fată la Costinești.

„S-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dosarul este in rem, se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Instituţia a fost vizitată, duminică, de Ministrul Sănătăţii care a vrut să verifice personal situaţia. Nelu Tătaru a anunţat că va trimite Corpul de Control la SAJ Vaslui.

Fiica ambulanţierului a participat la sfârşitul lunii iulie la o petrecere de majorat în Vaslui alături de alţi zeci de tineri. După petrecere, mulţi dintre tineri au avut semne de răceală şi au mers la spital. Printre ei, şi fata. Ea a fost testată pentru COVID, însă nu a mai aşteptat rezultatul testului şi a plecat la mare împreună cu alţi 29 de prieteni cu care participase la majorat, să continue petrecerea.

Tinerii s-au cazat la pensiuni din Costineşti. Pe 3 august însă fata are aflat că a ieşit pozitivă pentru COVID-19. În aceeaşi zi, tatăl fetei, ambulanţier la SAJ Vaslui, a plecat spre litoral cu o ambulanţă pentru a-şi aduce fata acasă, deși era contact al fetei, iar legea spune că ar fi trebuit carantinat la domiciliu, împreună cu ceilalţi contacţi direcţi din familie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel