Data actualizării:
Data publicării:

Dosar penal împotriva suporterilor lui Dinamo

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dinamo
Dinamo

Conducerea hotelului în faţa căruia suporterii echipei Dinamo au aprins torţe marţi seara, ca un protest la adresa patronului Ionuţ Negoiţă, a anunţat că va depune plângere penală împotriva manifestanţilor. 

"Este regretabil modul în care așa zisii "suporteri" înțeleg să-și manifeste opiniile personale referitor la cel mai iubit sport al planetei. Din fericire, cele manifestate aseară în fața hotelului nu s-au soldat cu victime, iar incendiul din spațiul verde al proprietății a fost imediat înlăturat, de către angajații hotelului, nefiind nevoie de evacuarea vizitatorilor sau a personalului.

RIN Grand Hotel a adunat toate probele necesare și a fost depusă plângere penală pentru vandalism, tulburarea ordinii și liniștii publice, tulburarea de posesie, amenințare, injurii, distrugere prin incendiere și prin folosirea neautorizată de materiale pirotehnice, urmând ca autoritățile competente să ia toate măsurile de urgență împotriva celor implicați în această acțiune reprobabilă asupra proprietății hoteliere.

Ne dorim să transmitem cu această ocazie ca situația FC Dinamo București în România nu ar trebui să afecteze sub nicio formă imaginea tării noastre la nivel turistic, prin crearea unui disconfort în fața oaspeților cazați în unitățile noastre hoteliere", a fost comunicatul de presă trimis de cei de la RIN după incidentele de marţi seară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel