Data actualizării:
Data publicării:

DOSAR MICROSOFT, REACȚIE. Boc neagă că ar fi primit bani de la Sandu

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Emil Boc neagă că ar fi primit bani de la fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu drept finanţare pentru PDL, aşa cum presa a relatat că ar fi declarat Sandu în faţa anchetatorilor care instrumentează dosarul Microsoft.

VEZI ȘI: EXCLUSIV. Surpriză: Cine este OMUL ANULUI ÎN MEDIA-VIDEO

Emil Boc a declarat că nu înţelege în ce context şi de ce a fost făcută de către Gabriel Sandu o astfel de afirmaţie.

"Resping categoric asemenea afirmaţii, dacă au fost făcute, nu am nicio legătură cu ele şi fac precizarea că, în calitate de prim-ministru, cu ocazia remanierii guvernamentale, l-am remaniat pe Gabriel Sandu din funcţia de ministru al Comunicaţiilor. Din acest punct de vedere, dacă ai fi primit bani de la cineva pentru partid, cum l-ai fi remaniat? Nu înţeleg în ce context şi de ce a fost făcută o astfel de afirmaţie. Ce pot să certific este că nu are niciun fel de suport real", a spus Boc.

Potrivit informaţiilor apărute în presă încă de la începutul acestei săptămâni, Gabriel Sandu, arestat preventiv în dosarul Microsoft-EADS, le-ar fi declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de plasare în arest la domiciliu, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel