Toni Greblă a declarat că nu îl interesează cine judecă recursul, iar etapa în care se exercitau anumite influențe a ”cam trecut”.
„Nu mă interesează cine judecă. Oricne poate să judece. Eu cred că etapa în care anumite influențe se exercitau și asupra organelor de urmărire penală și asupra unor judecători a cam trecut. Toate lucrurile se rezolvă pas cu pas. Nu trebuie să facem un arc peste timp pentru a vedea ce voi face eu peste doi ani”, a precizat Toni Greblă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a programat azi primul termen al apelului declarat de DNA în dosarul în care fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost achitat în primă instanţă pentru trafic de influenţă.
La data de 11 mai, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă într-un dosar în care a fost trimis în judecată în 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"