Completul de 5 judecători de la Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat, marți, pentru data de 17 septembrie, apelul dosarului în care fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Avocatul lui Darius Vâlcov a cerut, marți, la termenul din apelul dosarului în care fostul ministru de Finanțe a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, audierea fostului lider liberal Vasile Blaga, invocând și nelegalitatea compunerii completului de 3 judecători de pe fond.
Adrian Georgescu, avocatul lui Darius Vâlcov, a invocat, marți, la termenul de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), nelegalitatea compunerii completului de 3 judecători care l-a condamnat în primă instanță pe fostul ministru de Finanțe la 8 ani de închisoare, susținând că acesta nu era specializat pe corupție. Totodată, apărătorul a cerut și audierea unor martori, printre care și a denunțătorului din dosar, Theodor Berna.
Avocatul, solicitarea audierii lui Vasile Blaga
Avocatul a solicitat audierea fostului lider liberal, Vasile Blaga, pe motiv că acesta a fost cel care l-a pus în contact pe Darius Vâlcov cu Theodor Berna, denunțătorul din dosar.
"Emiterea unei adrese la DNA și alta la SRI să fie solicitat să se comunice instanței informțaii cu privire dacă au existat activități comune și au primit caracter de probă și au fost folosite de organele de urmărire penală în sesizarea instanței. Să se arate cine a pus în executare mandatele tehnice. Să se spună dacă au existat comunicări între DNA și SRI cu caracter clasificat", a mai cerut avocatul lui Darius Vâlcov.
Instanța Supremă a început, marți, judecarea apelului în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare, după ce a respins solicitările de amânare a procesului, venite atât din partea avocaților lui Vâlcov, cât și a procurorilor.
Fostul ministru Darius Vâlcov nu a fost prezent în instanță
La termenul de luni, avocații lui Darius Vâlcov au solicitat amânarea procesului motivând că două dintre judecătoarele numite în completul inițial, Ioana Bogdan și Gianina Arghir, sunt în concediu și au fost înlocuite de alți doi judecători. Apărătorii au spus că o amânare a procesului este necesară pentru reîntregirea completului, însă instanța a respins cererea și a dispus continuarea apelului.
Și procurorul de ședință Elena Grecu a cerut amânare pe motiv că are nevoie de timp pentru a lua la cunoștință de motivele de apel și pentru a citi un memoriu depus marți de Darius Vâlcov. Instanța a respins și solicitarea procurorului de amânare, dându-i acestuia 30 de minute ca să studieze dosarul.
Pe 2 mai, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins solicitarea procurorilor de preschimbare a termenului în procesul lui Darius Vâlcov, asta în condițiile în care, în aprilie, judecarea apelului în această cauză a fost amânată cu două luni, până data pe 11 iunie, pentru ca Darius Vâlcov să aibă timp să-și angajeze avocat.
Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor și fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la opt ani de închisoare.
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Ce face America pentru noi? Adrian Zuckerman: Nimic. Dacă România vrea să aibă de-a face cu rușii, nu se uită
- Ai încredere în parapetul de pe marginea drumului? Expert auto: Pe lumea asta nu există bun și ieftin
- Poți să faci bani din gunoi cu bani de la stat. Condițiile în care poți lua de la 2 mil. lei în sus