Luju.ro a descoperit în urma experimentelor realizate de Răzvan Savaliuc faptul că buretele N2138 de pe stâlpii și pereții Clubului Colectiv nu întreține focul, ci se descompune și se topește ca smoala.
Bogdan Chirieac este de părere că în cazul tragediei din Colectiv este vorba despre o crimă politică și are o întrebare fundamentală, la trei ani de la eveniment.
”Domnul Răzvan Savaliuc, cu testele pe care le-a făcut, a desfășurat, la trei ani după Colectiv, singura anchetă autentică de până acum. În rest, eu nu știu ce judecă onorabilul judecător, onorabila instanță, căci nu este nimic din ce s-a spus acolo. La Colectiv nu există nicio explicație fizico-chimică prin care să avem siguranța că a fost un accident. Dar eu cred cu putere, tot fără să am dovezi, că la Colectiv a fost o crimă politică, în opinia mea, care nu a fost executată de români și a scăpat din mână, dar substratul politic a rămas foarte bun. Nu există decât în domeniul militar substanță care să poată ardă cu 42 de metri pe secundă și să degaje 2000 de grade în câteva secunde, după care să se stingă de la sine. Răzvan Savaliuc a dovedit ceea ce mulți dintre noi vedeam și nu înțelegeam. Întrebarea fundamentală la trei ani de la Colectiv este următoarea: A fost crimă cu premeditare sau a fost accident?, a spus analistul politic Bogdan Chirieac în emisiunea Andreei Crețulescu, la România TV.
Vezi și: Dosarul Colectiv. Luju.ro: Incendiul nu putea fi declanşat de artificii
Experimentele realizate de Răzvan Savaliuc le poți urmări AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video