„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 3 aprilie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 5/P/2019. Definitivă”, se arată în minuta magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este vorba despre recursul față de o decizie a procurorilor CSM, din 3 aprilie, prin care a fost respinsă acțiunea disciplinară efectuată de Inspecția Judiciară pe numele procurorilor militari Gheorghe Cosneanu și Codruț Mihalache. Inspecţia Judiciară a efectuat, în octombrie 2018, verificările pe numele procurorilor militari Gheorghe Cosneanu, Codruţ Mihalache şi Bogdan Pîrlog, aceştia fiind cercetaţi pentru încălcarea dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a dosarului din 10 august.
Procurorii militari au fost cercetaţi pentru că ar fi încălcat ordinele şi procedurile interne privind ancheta protestului din 10 august 2018. Concret, aceştia au instrumentat cauza protestului înainte ca dosarul să fie preluat de către secţia militară din cadrul Parchetului General. După mutarea dosarului la Parchetul General, aceştia s-ar fi ocupat în continuare de caz, fiind delegaţi la Parchet, deşi un ordin interzice acest lucru, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic